​Cea de-a cincea zi de fotbal la Euro 2016 aduce ultimele doua meciuri din prima runda de confruntari a grupelor. Austria-Ungaria (ora 19:00) si Portugalia-Islanda (ora 22:00) sunt primele partide din Grupa F. Meciurile vor fi transmise Live Score pe HotNews.ro si in direct la Dolce Sport. Disputa dintre Portugalia si Islanda poate fi urmarita in direct si la Pro Tv.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Austria-Ungaria

Austria si Ungaria debuteaza la Euro 2016 in primul meci al Grupei F, care va incepe la ora 19:00, pe stadionul Matmut Atlantique din Bordeaux si va fi condus de arbitrul francez Clement Turpin.

Cele doua echipe s-au mai intalnit de 15 ori pana acum. Ungaria conduce detasat bilantul cu 10 victorii, in timp ce Austria a reusit sa castige doar o singura data. Patru partide s-au incheiat la egalitate.

Singura prezenta de pana acum a Austriei la un turneu final al Campionatului European a fost la Euro 2008, cand a participat in calitate de gazda impreuna cu reprezentativa Elvetiei. Austriecii nu au reusit sa treaca de grupe.

Ungaria nu mai reusise calificarea la Euro de la editia din 1972.

Austria va disputa urmatoarea partida contra Portugaliei, pe 18 iunie, la ora 22:00, pe Parc des Princes din Paris. Ungaria va juca urmatorul meci contra Islandei, pe 18 iunie, de la ora 19:00, pe Stade Vélodrome din Marseille.

Echipe probabile:

Austria: lmer – Klein, Dragovic, Hinteregger, Fuchs – Alaba, Baumgartlinger – Harnik, Arnautovic, Januzovic – Janko.

Antrenor: Marcel Koller

Ungaria: Kiraly – Kadar, Lang, Guzmics, Fiola – Gera, Nagy – Dzsudzsak, Kleineisler, Nemeth – Szalai

Antrenor: Bernd Storck

Portugalia-Islanda

Favorita clara a Grupei F, Portugalia o intalneste pe nationala Islandei, aflata in premiera la un turneu final, in primul meci al grupei, care se va disputa de la ora 22:00, pe Stade Geoffroy-Guichard din Saint-Etienne. Confruntarea va fi arbitrata de o brigada din Turcia, avandu-l la centru pe Cuneyt Cakir.

Doar de doua ori s-au mai intalnit cele doua reprezentative, iar Portugalia s-a impus de fiecare data. Cele doua confruntari au avut loc in preliminariile EURO 2012, cand lusitanii au castigat cu 5-3 pe teren propriu si cu 3-1 in deplasare.

Portugalia joaca urmatorul meci contra Austriei, iar Islanda o va infrunta pe reprezentativa Ungariei.

Echipe probabile:

Portugalia: Patricio – Vieirinha, Bruno Alves, Pepe, Eliseu – Moutinho, Pereira, A. Silva – Nani, Eder, Ronaldo.

Antrenor: Fernando Manuel Costa Santos

Islanda: Haldorsson – Saevarsson, R. Sigurdsson, Ingason, Skulason – Gunnarsson, Gudmundsson, Bjarnason, G. Sigurdsson – Sigborsson, Finnbogason. Antrenor: Lars Lagerback

Grupa F: Portugalia, Austria, Ungaria, Islanda