Adunarea Generala a Creditorilor a respins, joi, modificarea si prelungirea pana in 2018 a planului de reorganizare din dosarul de insolventa al clubului Rapid, solicitare facuta de actionarul majoritar Valerii Moraru, au declarat, pentru Agerpres, surse din cadrul gruparii giulestene.

La Adunarea Generala au fost prezenti 90,01% dintre creditori. Dintre acestia 60,35 la suta au votat impotriva modificarii planului de reorganizare si doar 29,66 % au fost de acord cu propunerea actionarului majoritar al clubului.

Conform surselor Agerpres, votul hotarator l-a avut ANAF-ul, creditor principal cu 54,46% din creante (9.670.065 lei), care nu a fost de acord cu prelungirea planului. Printre cei care au votat impotriva se numara si fosti jucatori si antrenori ai clubului Rapid precum Viorel Moldovan, Sandu Tabirca, Cristian Sapunaru, Daniel Niculae sau Octavian Abrudan.

De partea cealalta, au fost de acord cu prelungirea actionarul Valerii Moraru si compania sa Azuga Waters.

Actualul plan de reorganizare din cadrul dosarului de insolventa al clubului Rapid, confirmat in 28 martie 2014 de Tribunalul Bucuresti, este valabil pana in luna mai a anului 2017. Modificarile dorite de actionariatul clubului se refereau la prelungirea cu un an a planului de reorganizare, pana in luna mai 2018, schimbarea organigramei, reesalonarea datoriilor curente, angajarea unui lot de maximum 25 de jucatori noi, externalizarea serviciului de vanzare bilete si spatiu publicitar.

Tribunalul Bucuresti stabilise la 4 martie un nou termen in dosarul de insolventa al clubului de fotbal Rapid pentru 20 mai, data pana la care oficialii gruparii giulestene trebuiau sa supuna spre confirmare noul plan de reorganizare in fata instantei dupa aprobarea acestuia de catre Adunarea Generala a Creditorilor.

Gruparea de fotbal Rapid, care activeaza in prezent in Liga a II-a, se afla in procedura de insolventa din 7 decembrie 2012. In prezent, suma totala a datoriilor clubului Rapid este de 17.754.712 lei.