Romania va disputa in aceasta seara cel mai important test inainte de participarea la Euro 2016, tricolorii urmand sa dea piept cu Spania, campioana en-titre a Europei. Meciul de pe "Cluj Arena" va fi in direct pe TVR1 si Dolcesport si LiveText pe HotNews.ro de la ora 21:45.

Echipele probabile

Romania: Tatarusanu - Sapunaru, Chiriches, Dr. Grigore, Tosca - Pintilii, Hoban - Adi Popa, N. Stanciu, Stancu - Florin Andone. Selectioner Anghel Iordanescu

Spania: Casillas - Mario Gaspar, Bartra, Nacho, Jordi Alba - Sergi Roberto, Koke, Isco - D. Silva, Pedro, Nolito. Selectioner: Vicente del Bosque

Ce crede Anghel Iordanescu

"Meciul cu Spania este extrem de important. Foarte rar jucam la acest nivel cu echipe de tipul Spaniei, Italiei, Frantei sau Angliei. Astept de la jucatorii nostri o mobilizare exemplara, concentrare pe toata durata jocului. Avem nevoie sa ne autodepasim" - Anghel Iordanescu.

"Va fi un meci special. Imi doresc sa avem o evolutie buna si sa castigam" - Florin Andone, atacant Romania.

"Am intalnit de mai multe ori adversari de mare valoare, dar de fiecare am avut evolutii bune" - Ciprian Tatarusanu.

Ce spun spaniolii

"Romania a avut intotdeauna echipe nationale si jucatori de valoare. Toti ii cunoastem stangul de aur al lui Gica Hagi" - Juan Mata, pentru FRF TV.

"Indiferent cu ce selectionata jucam, este o onoare sa imbracam tricoul Spaniei. Romania este o echipa valoroasa, chiar daca nu mai au jucatorii de dinainte. Chiar daca nu pot sa va spun nume, i-am vazut pe jucatorii romani si sunt jucatori foarte buni" - Nacho, fundasul lui Real Madrid.

"Il cunosc pe Torje si am mai vazut la televizor ceilalti jucatori. Va fi un meci greu pentru ca nationala Romaniei nu este un adversar usor de invins" - Koke, mijlocasul lui Atletioc Madrid.

  • Meciul se va juca cu tribunele pline, toate cele 28.000 de bilete fiind vandute inca din a doua zi dupa scoaterea la vanzare.
  • Portile de acces vor fi deschise incepand cu ora 19:45.
  • Cel mai ieftin tichet a costat 50 de lei (la peluze), 100 de lei la tribuna a II-a si 200 de lei la tribuna I.
  • Ultimul meci jucat de Romania la Cluj (s-a disputat pe arena CFR-ului) a avut loc in urma cu sapte ani si jumatate, atunci cand tricolorii au fost invinsi cu 3-0 de Lituania, pe 6 septembrie 2008.
  • Vor fi aproximativ sapte grade la ora meciului, sansele de precipitatii fiind reduse.
  • De-a lungul timpului, Romania si Spania s-au intalnit de 15 ori. De cinci ori au castigat tricolorii, de cinci ori ibericii, in timp ce alte cinci dispute s-au incheiat nedecis.
  • Ultimul meci dintre cele doua prime reprezentative s-a consumat in urma cu zece ani, la Cadiz. Atunci, Romania s-a impus cu 1-0, gratie golului marcat de Ciprian Marica (a fost tot un meci amical).
  • Prima intalnire directa a avut loc pe 1 noiembrie 1962, Spania - Romania 6-0.
  • Ultimul meci cu caracter oficial s-a disputat la Euro 1996, atunci cand ibericii au castigat cu 2-1.

Cu ce se poate pleca dupa meci de la stadion

Dupa terminarea meciului, calatorii se vor putea imbarca, dupa cum urmeaza, in statiile:

- liniile 6 si 25 – spre Manastur: statiile Spitalul de Copii, Fabrica de Bere ;

- liniile 6 si 25 – spre Marasti: statiile Agronomia, Calea Motilor;

- linia 9 – ambele sensuri: Spitalul de Copii;

- linia 46 – spre Zorilor: P-ta M. Viteazul (zona cinema "Florin Piersic");

- linia 101 – spre Manastur: Sala Sporturilor, iar spre P-ta Garii: Uzinei Electrice, conform frf.ro.

Obligatiile spectatorilor:

- Sa respecte cu strictete masurile stabilite de organizatori si de fortele de ordine.

- Sa prezinte la intrarea în arena documentele de acces si – dupa caz – actele de identitate; la solicitarea fortelor de ordine/stewarzilor, sunt obligati sa prezinte materialele de publicitate vizuala aflate asupra lor.

- Sa nu cumpere bilete in scop de revanzare si sa nu le vanda la suprapret.

- Sa nu introduca in incinta Stadionului „Cluj Arena” niciun fel de inscriptii, embleme, pancarte, bannere, afise sau alte suporturi care contin texte, litere, simboluri, sloganuri, imagini ori texte; sunt permise doar steagurile nationale ale celor doua tari arborate pe suport din material plastic;

- Sa nu introduca in stadion steaguri sau alte materiale de coregrafie ale gruparilor de suporteri ale echipelor de club.

- Sa nu introduca si sa nu afiseze insemne, sa nu scandeze sloganuri cu caracter politic.

- Sa se supuna controlului corporal sumar si al bagajelor; refuzul de a fi controlat atrage dupa sine interdictia de a intra în stadion la meciul respectiv.

- Sa nu patrunda în incinta Stadionului „Cluj Arena” sub influenta drogurilor si a substantelor psihotrope, în stare vadita de betie, sa nu introduca si sa nu consume in stadion bauturi alcoolice.

- Sa ocupe locul inscris pe bilet.

- Sa nu fumeze in spatiul tribunelor, in conformitate cu legislatia romanesca.

- Sa nu escaladeze gardurile care delimiteaza suprafata de joc de tribune.

- Sa nu arunce asupra spectatorilor, oficialilor, jucatorilor, fortelor de ordine sau în directia suprafetei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substante corozive ori care murdaresc.

- Sa nu savarseasca fapte, acte sau gesturi obscene, sa nu profereze ori sa scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum si alte amenintari cu acte de violenta impotriva celorlalti spectatori, oficiali, jucatori sau a bunurilor acestora; sa nu scandeze refrene injurioase sau defaimatoare.

- Sa nu ameninte cu acte de violenta fortele de ordine.

- Sa nu detina artificii, pocnitori sau alte materiale pirotehnice care emit foc, fum sau gaz.

- Sa nu introduca nici un fel de recipient pentru lichide, confectionat din material plastic, sticla sau similare (sticle, cutii, pet-uri, spray-uri, parfumuri etc).

- Sa nu provoace si sa nu participe la scandal sau la acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice, sa nu scandeze injurii, expresii jignitoare ori vulgare la adresa celorlalti spectatori, a oficialilor sau a jucatorilor.

- Sa nu se implice in nici un fel de discriminare de rasa, etnica sau religioasa, sa nu promoveze in nicio forma persoane vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii ori adepte ale ideologiei fasciste.

- Sa nu isi ascunda fata cu articole de imbracaminte sau alte accesorii cu intentia de a impiedica identificarea.

- Sa nu scrie, sa nu deseneze pe peretii sau pe gardurile stadionului, sa nu dezlipeasca, sa nu distruga reclamele, anunturile sau afisele expuse, sa nu deterioreze, sa nu ridice sau sa nu mute semnele sau indicatoare amplasate de organizator.

- Sa nu distruga ori sa nu degradeze scaunele, balustradele sau alte elemente de mobilier.

- Sa nu aiba asupra lor obiecte care ar putea fi aruncate in terenul de joc (briceaguri, bile etc.) si nici obiecte de dimensiuni considerabile care ar putea fi folosite ca arme (umbrele, suporturi pentru steaguri confectionate din orice alt material exceptand plasticul, casti moto, huse pentru aparatura electronica etc.)

- Sa nu distruga, sa nu degradeze scaunele sau alte elemente de mobilier.

- Sa nu stationeze pe scari, pe caile de acces sau în dreptul cailor de evacuare.

- Sa paraseasca imediat stadionul în cazul masurii de evacuare impusa de fortele de ordine.

Sunt interzise in Stadionul "Cluj Arena" urmatoarele:

- tricouri sau alte elemente de vestimentatie inscriptionate cu litere, cuvinte, texte, simboluri sau imagini care – in opinia organizatorului - au continut obscen, discriminatoriu sau provocator, care incita la denigrarea tarii, la xenofobie, la ura nationala, rasiala, de clasa ori religioasa, la discriminari de orice fel si la violenta, ori ale caror subintelesuri duc spre aceleasi fapte interzise si inscrise in textul de mai sus.

- arme, munitii, torte, materiale explozive, incendiare sau fumigene.

- dispozitive de socuri electrice.

- orice fel de recipient cu gaze toxice, lacrimogene, halucinogene, sau substante incendiare.

- cutite, sisuri ori alte obiecte confectionate special sa taie sau sa raneasca.

- aparate foto si camere de filmat profesionale.

- umbrele.

- vuvuzela.

- tobe cu ambele fete inchise; sunt permise numai tobele cu o singura fata. Portavocile si statiile de amplificare sunt interzise.

- animale de companie (sursa: frf.ro).