Romania a castigat miercuri seara, scor 1-0,meciul amical impotriva Lituaniei cu un gol marcat de debutantul Nicusor Stanciu. Meciul s-a disputat la Giurgiu, pe stadionul Marin Anastasovici.

Nationala RomanieiFoto: HotNews / DP

Partida a inceput cu un moment de confuzie, atunci cand in loc de a canta imnul oaspetilor, s-a cantat de doua ori cel al Romaniei, abia a treia oara fiind auzit cel al Lituaniei.

In prima parte a meciului, ambele echipe au avut un ritm slab in atac, fiind concentrate mai mult pe partea defensiva, ocaziile importante lipsind cu desavarsire.

In cea de-a doua repriza, Anghel Iordanescu a facut 6 schimbari, debutand trei jucatori, printre care si Stanciu, marcatorul unicului gol al meciului cu un sut de la distanta.

Jucatorii ce au dezamagit in aceasta seara au fost Sanmartean, care a avut o zi foarte slaba, in care nu i-a iesit absolut nimic, si Chiriches, care in continuare da dovada de nesiguranta chiar si in fata unui adversar precum Lituania.

Remarcatii echipei sunt Stanciu, ce a intrat in teren cu o pofta de joc mai ridicata decat colegii lui din atac, Moti, ce a aratat siguranta in centrul defensivei, dar si Matel ce a demonstrat ca poate deveni o solutie pentru banda dreapta a nationalei.

"Cred ca pot spune ca meciul s-a terminat cum trebuie. Desi am castigat doar cu 1-0, e destul de bine. Pot fi realist si pot recunoaste ca au fost multe momente moarte in joc. Trebuie sa luam in calcul ca au fost multe schimbari in echipa. Il remarc pe Nicusor Stanciu pentru prestatia din repriza a doua. N-am avut consistenta in joc din cauza lipsei de omogenintate. Am o ingrijorare cu privire la jucatorii din strainatate. Se vede ca sunt in lipsa de turatie: Matel, care nu joaca la echipa de club, Torje, care e si el intr-o situatie asemanatoare. Mai sunt si altii. Sanmartean nu e in ritmul pe care ni-l dorim." a declarat Anghel Iordanescu pentru Dolce Sport.

Urmatorul amical al Romaniei va avea loc duminica, pe Cluj Arena, impotriva Spaniei, de la ora 21:45. Disputa va fi LiveText pe HotNews.ro.

Desfasurarea LiveText a partidei Romania vs Lituania:

Partida s-a incheiat

'90 Ultimele minute s-au jucat mai mult la mijlocul terenului, meciul nemaiavand niciun moment interesant. Arbitrul de margine a aratat trei minute suplimentare.

'85 Tosca il inlocuieste pe Steliano Filip, devenind al treilea jucator pe care il debuteaza Anghel Iordanescu in aceasta partida.

'80 Primul cartonas galben este aratat de arbitru lui Girdvainis, desi lituanienii au avut un stil de joc agresiv de-a lungul intregii partide.

'78 Corner obtinut de Ioan Hora. Nicolae Stanciu executa la bara a doua, Keseru preia, paseaza pentru Moti, dar acesta nu reuseste sa suteze.

'76 Ioan Hora il inlocuieste pe Bogdan Stancu, fiind al doilea jucator ce debuteaza in aceasta seara la echipa nationala.

'73 Centrare slaba in careu a lui Matel, respinsa usor de lituanieni.

'69 Ambele echipe paseaza la mijlocul terenului, fara nicio actiune periculoasa.

'65 1-0 pentru Romania, gol Stanciu la debut dupa un sut de la distanta reusit de acesta!

'61 Corner obtinut de Matel, Ivan este destul de aproape de primul gol al partidei cu un sut la coltul scurt respins de portar.

'60 Romania alterneaza momentele bune cu cele slabe, cand este dominata de lituanieni.

'59 Ovidiu Hoban il inlocuieste pe Sanmartean, dupa un meci mediocru facut de acesta.

'58 Iese Torje, fiind inlocuit de Andrei Ivan.

'54 Steliano Filip trimite in corner dupa un moment de confuzie in apararea tricolorilor. Lituanienii bat in aut cornerul obtinut.

'53 Romania construieste incet, la fel ca in prima repriza.

'52 Gabriel Torje il egaleaza astazi pe Nicolae Dobrin la numarul de selectii la echipa nationala.

'51 Ocazie mare a lui Moti dupa o lovitura de cap ce a trecut usor pe langa poarta.

'50 Prima actiune personala a lui Nicusor Stanciu, acesta suteaza dar mingea este deviata in corner de un fundas lituanian.

'48 Lituania a inceput repriza un pic mai bine decat Romania. Chiriches greseste si asta ofera sansa lituanienilor sa suteze, dar Pantilimon retine mingea.

'45 A iesit Florin Tanase, in locul lui debutand Nicusor Stanciu. In locul lui Rusescu a intrat Claudiu Keseru.

S-a incheiat prima repriza.

'46 Sut al lui Matel de la aproximativ 40 de metri usor peste poarta.

'45 Corner pentru Romania dupa un sut al lui Torje deviat de un fundas lituanian.

'43 Sut bun al lui Spalvis din lovitura libera, respins de Pantilimon

'42 Lovitura libera de la marginea careului pentru lituanieni, dupa un fault al lui Moti.

'39 Matel centreaza in careu, dar Rusescu sare pe sub minge. Romania revine la o constructie inceata, lipsita de imaginatie.

'38 Primul sut pe spatiul portii este al lui Torje, prins usor de Zubas.

'33 Bogdan Stancu trage usor peste poarta de la marginea careului.

'32 Bogdan Stancu pleaca pe contra-atac dar este oprit de un Georgas inainte de a avea ocazia de a fi in pozitie de 1 la 1 cu portarul.

'28 Primul sut pe spatiul portii pentru lituanieni, prins usor de Pantilimon

'25 Lovitura libera in lateral stanga executata de Sanmartean dupa un fault asupra lui Torje, dar ocaziile lipsesc in continuare.

'20 Matel centreaza, dar mingea este respinsa usor de un fundas lituanian.

'17 Bogdan Stancu loveste slab cu capul o minge centrata de Torje, Zubas retinand usor.

'15 Pana in acest moment, Romania domina partida, lituanienii fiind destul de timizi in atac.

'11 Sut pe langa poarta al lui Torje, dupa o deviere a unui fundas lituanian.

'6 Torje executa peste poarta o lovitura libera de la marginea careului.

'2 Romania incearca sa construiasca in fata unui pressing facut de lituanieni.