Gianni Infantino a fost ales vineri presedinte al FIFA, cu 115 voturi, in cel de al doilea tur al alegerilor. Infantino (pana acum numarul doi al UEFA) a castigat in fata seicului Salman - presedinte al Confederatiei asiatice (88 voturi), a printului iordanian Ali (4 voturi) si a francezului Jérôme Champagne (0 voturi), informeaza AFP.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Votul pentru alegerea presedintelui FIFA, care ii va succede lui Joseph Blatter, a inceput vineri la Zurich la ora 13,50 (12,50 GMT), cu 207 federatii din 209 autorizate sa participe la acest scrutin pentru departajarea celor patru candidati.

Sud-africanul Tokyo Sexwale s-a retras chiar inainte de scrutin.

Federatiile din Indonezia si Kuweit, suspendate, nu au drept de vot.

Gianni Infantino a terminat primul tur in frunte, cu 88 de voturi, urmat de seicul Salman, 85 de voturi, urmand a fi organizat un al doilea tur de scrutin intre cei patru candidati.

Printul Ali a obtinut 27 de voturi iar francezul Jérôme Champagne 7 voturi.

Pentru a fi ales din primul tur erau necesare 138 de voturi. Pentru castigarea turului doi este nevoie de 104 voturi.