Iuliu Muresan, presedintele clubului CFR Cluj, considera "injusta" decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a mentine depunctarea echipei pe care o conduce, potrivit Mediafax.

Iuliu MuresanFoto: AGERPRES

"In cursul acestei seri a fost comunicata partilor decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, ca urmare a apelului formulat in data de 12 iunie 2015 de catre clubul nostru. Decizia Comisiei de Apel pentru acordarea licentei cluburilor din cadrul FRF este mentinuta, astfel ca apelul declarat de catre Fotbal Club CFR 1907 Cluj a fost respins. Fara a comenta solutia pronuntata, consideram ca este o decizie injusta, intrucat prin aceasta este infrant principiul meritului sportiv, iar rezultatele obtinute pe teren de catre jucatorii echipei noastre au trecut in plan secund", a declarat Iuliu Muresan.

CFR Cluj si Petrolul Ploiesti au fost depunctate de catre Federatia Romana de Fotbal, cu cate sase puncte, la inceputul acestui sezon, pentru ca n-au reusit sa indeplineasca cerintele manualului de licentiere, mai exact capitolul cu privire la datoriile catre jucatori si terti.

CFR Cluj are 24 de puncte si ocupa locul 10 in clasamentul din Liga 1.