Chelsea l-a dat afara pentru rezultate dezastruoase in Premier League, dar nu duce lipsa de oferte. Numele Jose Mourinho este pentru multi sinonim cu succesul, de aceasta parere fiind si Florentino Perez, presedintele galacticilor. Conform Cadena SER, Mourinho are sanse mari sa fie instalat pe banca Realului in urmatoarele zilei, in locul lui Rafa Benitez.

Jose MourinhoFoto: HotNews / Dan Popescu

Chelsea l-a dat afara pe usa din dos, dar Jose ar putea face din nou pasul catre un club important din lumea fotbalistica. S-a vorbit mult despre Manchester United, acolo unde Van Gaal nu are solutii pentru redresarea corabiei care se afla in deriva dupa plecarea legendarului Sir Alex Ferguson.

Jurnalistii de la Cadena SER vorbesc insa despre o iminenta venire a lui Mourinho pe "Santiago Bernabeu".

Rafa Benitez nu poate gestiona atmosfera tensionata din vestiarul Realului, iar locul trei din Primera Division nu poate sa il multumeasca pe Florentino Perez. In plus, acel 0-4 cu Barcelona atarna greu in schimbarea antrenorului.

Este de luat in calcul chiar si varianta conform careia Benitez nu se va mai afla pe banca tehnica a Realului la urmatoarea partida din campionat, cea cu Real Sociedad, de pe 30 decembrie 2015.

S-a vorbit despre venirea lui Zinedine Zidane, dar Perez este de parere ca francezul nu poate fi, inca, o varianta pentru a conduce o echipa atat de mare precum Real Madrid.