​Suspendat provizoriu de Comisia pentru Etica a FIFA pentru 90 de zile, Michel Platini a precizat ca inca se gandeste sa candideze pentru sefia forului mondial de fotbal. "Inca imi doresc asta (n.r. sa candideze), este rusinos sa fiu bagat in aceleasi noroi cu altii", a spus fostul international francez.

Michel PlatiniFoto: AGERPRES

"Inca imi doresc sa candidez. Am fost suspendat trei luni, dar ce ma enerveaza cel mai mult este ca am fost pus in aceeasi oala cu altii. Este rusinos sa fiu bagat in acelasi noroi. Avocatii mei urmeaza procedurile FIFA si se vor adresa Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv daca este nevoie. Sper ca totul va merge repede. Nu as vrea sa fiu la fel ca Mohamed Bin Hammam, care in 2011 s-a trezit suspendat inainte de alegerile FIFA, iar apoi exonerat... prea tarziu, dupa ce Blatter a fost reales" - Michel Platini, intr-un interviu pentru Le Monde.

Comisia a decis o suspendare de 90 de zile si pentru secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, care a fost deja suspendat de Federatie.

Comisia penttru etica a hotarat si o interdictie pentru sase ani si o amenda de 103.000 euro pentru fostul vicepresedinte FIFA Chung Mong-joon.

"Baza acestor decizii este constituita de investigatiile desfasurate de organismul de ancheta al comisiei pentru etica", se arata intr-o declaratie a forului.

Procurorul general al Elvetiei a anuntat ca Sepp Blatter este suspectat ca a facut o plata de doua milioane de franci elvetieni in favoarea lui Michel Platini, prejudiciind astfel bugetul FIFA.

Camerunezul Issa Hayatou si spaniolul Angel Maria Villar sunt urmatorii la rand ce ar urma sa conduca federatia mondiala si europeana de fotbal.

Statutul FIFA prevede ca cel mai inalt in rang vicepresedinte va asigura presedintia organizatiei. Pozitia este ocupata acum de Hayatou, presedintele confederatiei africane de fotbal. In mod similar, Villar este in pole-position pentru a prelua de la Platini sefia UEFA.

Alegerile pentru sefia FIFA vor avea loc in data de 26 februarie 2016.