Gigi Becali: Mirel Radoi va sta pe banca de rezerve ca director tehnic

de I.C.     HotNews.ro
Marţi, 18 august 2015, 21:33 Sport | Fotbal

Mirel Radoi
Foto: AGERPRES
Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat ca Mirel Radoi va sta pe banca de rezerve la returul cu Rosenborg ca director tehnic, dupa ce gruparea bucuresteana va contesta si va castiga apelul la decizia UEFA, care ii interzice antrenorului prezenta in spatiul tehnic, deoarece nu are licenta, informeaza Mediafax.

Mirel Radoi, care ocupa oficial functia de director sportiv al FC Steaua, a fost sanctionat de UEFA cu interzicerea dreptului de a sta pe banca de rezerve a campioanei Romaniei in meciurile din cupele europene, deoarece nu are licenta de antrenor.

"El va sta pe banca in retur (n.r - cu Rosenborg) in calitate de director tehnic, dupa ce vom contesta si probabil vom castiga. Probabil ca nu va mai da indicatii. Ne-am interesat, el nu poate sta pe banca, dar poate merge la vestiare", a spus Becali, marti, la Digi Sport.

Rugat sa comenteze propunerea Comisiei Tehnice a FRF, facuta Comitetului Executiv al federatiei, ca Radoi sa nu se poata ridica de pe banca de rezerve la meciurile din Liga I, Becali a declarat: "Ce hotarare se va lua, nu stiu. Dar regulamentele nationale sunt regulamente nationale, iar regulamentele UEFA sunt altele. E adevarat ca noi trebuie sa ne conformam regulamentelor UEFA. Sunt echipe care nu participa in competitiile europene pentru ca sunt in insolventa, dar la noi in campionat joaca. Normal ca vom respecta, dar parerea mea ca nu se schimba regulile din mers. Poate sa spuna de la anul..."

Referindu-se la transferuri, Becali a lasat sa se inteleaga ca va face achizitii de jucatori in functie de rezultatul pe care Steaua il va inregistra, joi, cu Rosenborg, in prima mansa a play-off-ului Ligii Europa. "Stai sa vedem si noi joi ce se intampla, stai sa vedem, ca aici sunt mai multi factori...", a spus patronul Stelei.

Becali l-a criticat din nou pe atacantul Gregory Tade: "Stiti cat de greu mi-e si cat de oftica mi-e ca-i dau vreo 20.000 pe luna lui Tade? Ma costa 35.000 pe luna Tade. Dar are Mirel incredere in el. Mirel mi-a spus asa: ᅡNasule, nu te pricepi la fotbal. Asta creeaza spatii pentru ceilalti.ᅡ Sa dea Dumnezeu sa ma insel!"




















1332 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă