Reactie a marilor sponsori ai FIFA dupa scandalul de coruptie: "Suntem dezamagiti, asteptam explicatii din partea forului mondial"

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Joi, 28 mai 2015, 10:44 Sport | Fotbal

FIFA
Foto: fifa.com
​FIFA este zguduita din temelii de un scandal de coruptie, o parte din oficialii forului mondial fiind acuzati ca au fost mituiti, in acest fel obtinand Rusia (2018) si Qatar (2022) gazduirea turneului final. Reactia sponsorilor importanti ai FIFA nu a intarziat sa apara. VISA, Coca-Cola si Hyundai si-au exprimat dezamagirea si cer transparenta in ancheta - in caz contrar, si-ar putea retrage sprijinul financiar, sustine The Guardian.

Coruptia in fotbalul international: FIFA, sub asaltul procurorilor americani si elvetieni


Reactia VISA

"Suntem dezamagiti si profund ingrijorati de tot ceea ce s-a intamplat in ultima perioada. Ca sponsor si aliat al FIFA, asteptam sa fie luate urgent masuri pentru ca imaginea fotbalului si a sportului in general sa nu fie afectate. Trebuie restabilita reputatia acestui fenomen fata de fanii de pretutindeni.

VISA a devenit unul din cei mai importanti sponsori ai FIFA deoarece Cupa Mondiala este unul din putinele evenimente cu adevarat globale. Turneul final a avut mereu puterea sa uneasca oamenii din toata lumea. Se impune sa FIFA sa faca unele schimbari, in lumina celor intamplate. In conditiile in care nu vom observa ca lucrurile se misca, atunci vom lua in considerare reevaluarea sponsorizarii noastre", au precizat oficialii VISA intr-un comunicat de presa.

Reactia Coca-Cola

"Aceste scandaluri de lunga durata au afectat misiunea si idealurile Cupei Mondiale de fotbal. Ne-am exprimat in mod repetat ingrijorarea in legatura cu acuzatiile de frauda. Ne asteptam ca FIFA sa abordeze in mod corect aceasta problema de imagine. Suntem increzatori ca lucrurile oficialii FIFA vor coopera cu autoritatile" - Coca-Cola, intr-un comunicat de presa.

Reactia Hyundai-Kia Motors

"Noi ne asteptam ca toti partenerii nostri (n.r. cu referire directa la FIFA) sa mentina anumite standarde, iar totul sa fie facut cu simt de raspundere si transparenta" - Hyundai-Kia Motors.

Reactia Adidas


"Grupul Adidas este deplin angajat in crearea unei culturi care sa favorizeze cele mai inalte standarde de etica si de conformitate si asteptam acelasi lucru de la partenerii nostri. Dupa ultimele vesti, nu putem decat sa incurajam FIFA sa continue sa stabileasca si sa respecte standarde de conformitate si transparenta in ceea ce face" - Adidas.


Fabuloasa poveste a anchetei la FIFA: Fiscul american, un milionar falit, un apartament de lux locuit de pisici si un microfon ascuns in breloc



Justitia americana a pus sub acuzare nu mai putin de 14 persoane. Iata, conform New York Times, lista acestora:

Jeffrey Webb - Presedintele CONCACAF (Confederatia de Fotbal din America de Nord, Centrala si Caraibe) si vicepresedinte al FIFA

Jack Warner
- Fost presedinte al CONCACAF si fost vicepresedinte al FIFA

Eugenio Figueredo
- Fost presedinte al CONMEBOL (Confederatia de Fotbal din America de Sud) si vicepresedinte al FIFA

Eduardo Li
- Presedintele Federatiei de Fotbal din Costa Rica - ar fi devenit membru al Comitetului Executiv al FIFA

Julio Rocha
- Presedintele Federatiei de Fotbal din Nicaragua

Costas Takkas
- Fost presedinte al Federatiei de Fotbal din Insulele Cayman Islands

Rafael Esquivel
- Presedintele Federatiei de Fotbal din Venezuela, inca din 1988

José Maria Marin
- Fost presedinte al Federatiei Braziliene de Fotbal

Nicolás Leoz
- Fost presedinte al CONMEBOL si fost membru al Comitetului Executiv al FIFA

Alejandro Burzaco
- presedintele excutiv al unei agentii media de sport din Argentina

Aaron Davidson
- Presedintele Traffic Sports USA - promotor de evenimente sportive - si presedinte al North American Soccer League;

Hugo Jinkis
- presedinte al unei agentii media cu implicare in fotbal

Mariano Jinkis
- presedinte al unei agentii media cu implicare in fotbal

José Margulies:
acuzat ca a intermediat si facilitat plati ilegale.


Despre FIFA

Federatia Internationala de Fotbal a luat fiinta pe 21 martie 1904, la Paris. In prezent, are sediul la Zurich. FIFA este responsabila cu organizarea turneelor internationale de fotbal, cel mai important fiind Campionatul Mondial. La FIFA sunt afiliate 209 federatii de fotbal.

Cele sase confederatii care fac parte din FIFA sunt AFC (Asia), CAF (Africa), CONMEBOL (America de Sud), CONCACAF (America de Nord), OFC (Oceania) si UEFA (Europa).

De-a lungul istoriei, FIFA a avut urmatorii presedinti: Rober Guérin (Franta: intre 1904-1906), Daniel Burley Woolfall (Anglia: intre 1906-1918), Jules Rimet (Franta: intre 1921-1954), Rodolphe Seeldrayers (Belgia: intre 1954-1955), Arthur Drewry (Anglia: intre 1955-1961), Stanley Rous (Anglia: intre 1961-1974), João Havelange (Brazilia: intre 1974-1998) si Joseph Blatter (Elvetia: 1998 - ).

Cei mai importanti parteneri ai FIFA sunt: Adidas, Coca-Cola, Emirates, Hyundai-Kia Motors, Sony, Gazprom, Budweiser si VISA.
 
Miza - Foarte multi bani in joc

Pentru a intelege mai bine de ce lupta pentru sefia FIFA este atat de importanta, vom prezenta cateva detalii din raportul financiar pe 2014 al forului mondial. Astfel, FIFA a generat incasari de 4,8 miliarde de dolari de pe urma Cupei Mondiale din Brazilia (disputata in vara anului trecut). Forul condus de Blatter a cheltuit 2,2 miliarde de dolari pentru acest turneu final. FIFA a incasat 2,4 miliarde de dolari din drepturile tv, 1,6 miliarde de dolari din sponsorizari si 527 de milioane de dolari din vanzarile de bilete.























4053 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    ipocriti (Joi, 28 mai 2015, 11:29)

    minos [utilizator]

    toata lumea stie de multa vreme cu ce se ocupa FIFA, doar ca nu au fost dovezi, acesti sponsori sunt ca sustinatorii lui Dragnea, vor discuta, aprecia si in final vor continua contractele. CM va face audienta chiar si ain aceste conditii si coruptia va continua. Daca cei de la UEFA ar fi mai cinstiti ar trebui sa puna piciorul in prag, sa propuna un candidat comun, sa zicem acel olandez sustinut initial de FRF sau altul.
  • +4 (4 voturi)    
    Ce teatru ieftin (Joi, 28 mai 2015, 11:33)

    cato [utilizator]

    Corporatiile au facut un purcoi de bani si acum n-au mancat usturoi, iar nici gura nu le miroase.
  • +1 (1 vot)    
    Am terminat lista... (Joi, 28 mai 2015, 12:41)

    Pixu' [anonim]

    ... dar nu l-am găsit pe nea Mircică!
  • +2 (2 voturi)    
    De-aia nu mai poate FIFA (Joi, 28 mai 2015, 12:55)

    sile [anonim]

    Daca nu va place, de la anul or sa scrie Mastercard, Pepsi si KIA. Problem solved.

    De fapt e putin ipocrit sa acuzi FIFA de coruptie cand tot fotbalul profesionist e o afacere de spalat bani (altfel eu pur si simplu nu vad cum un atacant poate sa coste cat medicii sau profesorii dintr-o tara intreaga). Dar curatenia trebuie sa inceapa de undeva.
  • +3 (3 voturi)    
    boicot total pt Rusia (Joi, 28 mai 2015, 13:15)

    baimarean [utilizator]

    oricum reincepe luptele in Ukraina.
  • +2 (2 voturi)    
    mda (Joi, 28 mai 2015, 17:04)

    Adrian_1234 [utilizator]

    Cand vad ca unul dinte ei este presedinte al Federatiei de Fotbal din Insulele Cayman Islands si incep sa ma gandesc cat de important e fotbalul in insulele astea, apoi imi aduc aminte la secretul bancar din isulele astea ... incep sa inteleg ce cauta ala prin FIFA
    Banuiesc ca FIFA s-a exitins in Cayman ca li s-a parut ca oamenii de acolo au o dragoste deosebita fata de fotbal si trebuie sprijinita ... cu muuulte milioane :)


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă