Echipele FC Brasov si Gaz Metan Medias au retrogradat in Liga a II-a, dupa ce au remizat, scor 0-0, in meciul direct disputat in ultima etapa a Ligii I. Gaz Metan Medias a acumulat 39 de puncte si s-a clasat pe locul 13, primul retrogradabil, si va evolua din sezonul viitor in Liga a II-a, la fel ca si FC Brasov, care a incheiat sezonul pe 14, cu 36 de puncte, informeaza Mediafax.

Concordia Chiajna a reusit salvarea de la retrogradare, dupa ce a invins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), formatia Petrolul Ploiesti. Golurile invingatorilor au fost marcate de Cristea '17, Purece '59 si Pena '73, in timp ce pentru oaspeti au inscris Nkoyi '11 si Kronaveter '52.

Rapid Bucuresti a fost invinsa, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), de formatia Pandurii Targu Jiu. Golurile au fost marcate de Mrzljak '45+1, Cmovs '60 (autogol) si Radut '90+3 (penalti).

Echipa Universitatea Cluj a invins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formatia Ceahlaul Piatra Neamt, iar oaspetii au terminat sezonul pe ultimul loc in clasament. Golurile invingatorilor au fost marcate de Ceppelini '41 si Morar '87.