Clubul Steaua a anuntat, pe site-ul oficial, ca femeile care doresc sa fie prezente la meciul din aceasta seara cu CFR Cluj, din etapa a XX-a a Ligii I, vor beneficia de invitatii, cu ocazia zilei de 8 martie.

"Toate doamnele si domnisoarele care isi doresc sa participe la partida cu CFR Cluj din aceasta seara vor beneficia de o invitatie la meci, pe care o vor putea ridica de la casele de bilete ale stadionului, dupa cum urmeaza: doamnele si domnisoarele care vor veni singure la meci vor primi o invitatie la Tribuna 0 a stadionului; doamnele si domnisoarele insotite de partenerii de viata vor primi o invitatie in zonele in care acestia din urma isi vor achizitiona bilet (Tribuna 0, Tribuna II, Peluze)", se arata pe site-ul FC Steaua, potrivit Mediafax.

Pe de alta parte, aproximativ 130 de politisti bucuresteni vor actiona pentru mentinerea ordinii publice si a sigurantei rutiere cu ocazia desfasurarii partidei dintre Steaua si CFR Cluj.

Meciul Steaua - CFR Cluj, din etapa a XX-a a Ligii I, este programat la ora 20.30, pe stadionul din Bulevardul Ghencea.