​Fernando Torres va reveni la Atletico Madrid, formatie unde a cunoscut consacrarea, informeaza marca.com. Atacantul iberic va fi cedat de AC Milan, echipa care il va primi la schimb pe Alessandro Cerci.

HotNews.roFoto: Hotnews

Imprumutat de Chelsea la Milan, Torres nu a dat randament in Serie A, reusind sa marcheze doar un gol in zece partide. In varsta de 30 de ani, Fernando Torres va fi cedat de italieni la Atletico, la schimb cu Alessando Cerci.

Varful iberic va fi imprumutat la Atletico pentru urmatoarele 18 luni, sub aceeasi forma urmand sa ajunga si Cerci la AC Milan.

Fernando Torres a evoluat la Atletico Madrid intre 1995 si 2007, iar de-a lungul carierei a mai imbracat tricoul echipelor Liverpool, Chelsea si AC Milan.