Dinamo a inceput miscarile de trupe pentru returul din Liga 1, iar prima achizitie va fi cea a lui Marius Niculae. In varsta de 33 de ani, atacantul se va intoarce la echipa unde s-a lansat in fotbalul mare.

Marius NiculaeFoto: AGERPRES

Niculae a evoluat ultima data in vara acestui an, iar dupa ce nu s-a inteles cu oficialii celor de la Sanliurfaspor (Turcia) nu a mai jucat pentru vreo echipa.

Conform gsp, Niculae va avea un salariu lunar de 5.000 de euro, la care se adauga bonusuri de performanta. Atacantul va semna o intelegere valabila pentru un sezon si jumatate, iar la finalul acestui contract cel mai probabil se va retrage din fotbal.

Marius Niculae a debutat la Dinamo devreme, la doar 16 ani. A mai trecut de-a lungul carierei la Sporting Lisabona, Standard Liege, Mainz, Inverness, Kavala, FC Vaslui, Shandong Luneng, Goverla si Sanliurfaspor.

Pentru Dinamo, Niculae a jucat in mai multe randuri intre 1996-2001, 2008-2010 si 2011-2012. Alaturi de "caini", atacantul a castigat un campionat, trei Cupe ale Romaniei si o Supercupa a Romaniei.