Gabi Muresan a fost suspendat 16 etape, dupa ce l-a lovit cu cotul in pomete pe Raul Rusescu, in timpul partidei dintre ASA Targu Mures si Steaua (Liga 1, etapa XII). Decizia a fost luata miercuri, de catre Comisia de Disciplina a FRF.

Gabi Muresan Foto: AGERPRES

Muresan l-a lovit cu cotul in pomete pe Rusescu, provocandu-i acestuia o fractura de os zigomatic. In urma acestui incident, atacantul Stelei a avut nevoie de o interventie chirurgicala (a fost operat cu succes miercuri).

Cu toate ca nu a vazut cartonasul rosu in timpul meciului, Muresan a primit nu mai putin de 16 etape de suspendare.

De asemenea, Ousmane N'Doye (care a fost eliminat dupa fluierul de final al partidei ASA - Steaua, scor 1-0) a primit sase etape de suspendare, dupa ce initial primise doar doua.