Administratorul judiciar Cristina Andronache cere instantei sa ridice dreptul de administrare al SC FC Rapid SA

de I.C.     HotNews.ro
Vineri, 26 septembrie 2014, 19:21 Sport | Fotbal

Stadionul Giulesti
Foto: Facebook
Administratorul judiciar al FC Rapid, Cristina Andronache, a depus la termenul de vineri al dosarului de insolventa al gruparii giulestene, de la Tribunalul Bucuresti, o cerere de ridicare a dreptului de administrare al debitoarei SC FC Rapid SA, transmite Mediafax.

Conform legii, ridicarea dreptului de administrare atrage dupa sine suspendarea mandatului administratorului special, in acest caz al lui Dragos Fratila, numit in functie de actionarul majoritar Valerii Moraru, iar conducerea societatii este preluata de administratorul judiciar. De la deschiderea procedurii, 7 decembrie 2012, SC FC Rapid SA se afla doar sub supraveghere judiciara, judecatorul sindic permitand gruparii sa se administreze printr-un administrator special aflat sub supravegherea administratorului judiciar.

"Cererea formulata de mine, respectiv de ridicare a dreptului de administrare a societatii debitoare prin actuala administrare speciala, se va discuta in luna ianuarie, pe 16, cand este si noul termen pe fond. Bineinteles, daca la acea data voi mai fi administrator judiciar la Rapid", a declarat, Cristina Andronache la finalul termenului de vineri, de la Tribunalul Bucuresti, in cadrul caruia actionarul majoritar Valerii Moraru a depus o cerere de inlocuire a acesteia din functia pe care o detine.

Andronache a afirmat ca pana la o decizie in actiunea deschisa de investitorul italian Angelo Massone, statutul de actionar al lui Valerii Moraru a fost confirmat de judecatorul sindic. In consecinta, aceasta a adaugat ca Moraru ar trebui sa investeasca in club in plus fata de contractul de imprumut de 2,5 milioane lei, platibil in rate pana la finalul editiei 2014-2015 a Ligii I. "Rapid are un actionar clar (n.r. - Valerii Moraru), pentru ca atata timp cat nu aveam o hotarare judecatoreasca in actiunea domnului Massone, aveam nevoie de o confirmare a judecatorului. Asta pentru ca sunt mai multe persoane care sustin in mod public ca sunt proprietari ai acelorasi actiuni si mi se parea logic ca un judecator sa spuna ceva la acest moment. Deci domnul Moraru poate investi, asa cum a putut din prima clipa. Asta sa o faca insa in mod suplimentar fata de contractul de imprumut", a spus ea.

Administratorul judiciar a explicat ca in conditiile in care clubul are restante de mai mult de 6-7 salarii la fiecare jucator, Valerii Moraru nu a virat inca suma de 250.000 de lei, din contractul de imprumut de 2,5 milioane lei, pe care a fost de acord sa o achite in aceasta saptamana. "Dansul si-a dat acordul, prin societatea Azuga asociata dumnealui, sa acorde o suma de minim 500.000 de lei prin cererea facuta de mine si domnul Fratila. S-a obligat ca va achita aceasta suma, am tot asteptat in cursul acestei saptamani, dar nu s-a facut. De la 500.000 mi s-a spus ulterior 250.000, cu conditia sa eliberez un bilet la ordin scadent la 30 septembrie. Am fost de acord, insa nici pana acum nu s-a virat. Sunt intarzieri destul de mari la salarii. Nu as putea sa spun in luni, pentru ca au fost si plati partiale. Daca am calcula la fiecare in parte cred ca ar fi mai mult de 6-7 luni la fiecare jucator", a precizat Andronache.

Valerii Moraru se afla in conflict cu administratorul judiciar Cristina Andronache de aproximativ o luna, dupa ce aceasta a dezvaluit faptul ca omul de afaceri nu a investit niciun ban in club de la preluarea pachetului majoritar de actiuni.

Proprietar al companiilor Azuga Waters si Perla Covasnei, Valerii Moraru a devenit, la 25 iulie, actionar majoritar al FC Rapid, preluand 75 la suta din cele 80 de procente detinute de suporterii Adrian Matei, Paul Ciobanu, Razvan Capraroiu si Iulian Udrea. Trei dintre fani au ramas cu cate 1 la suta, iar unul dintre acestia cu 2 la suta din actiuni.

La 28 iulie, Moraru si-a majorat portofoliul de actiuni la SC FC Rapid SA, ajungand la 94,72 la suta dupa ce a achizitionat si cele 20 de procente pe care le mai detinea Adrian Zamfir.

Investitorul italian Angelo Massone, care a negociat preluarea FC Rapid de la Adrian Zamfir, a contestat in instanta calitatea de actionar majoritar a lui Valerii Moraru. Massone se considera actionar majoritar al clubului in baza unui contract de vanzare-cumparare semnat cu Adrian Zamfir, cel care i-a fost prezentat de administratorul judiciar drept detinatorul a peste 99 la suta din actiunile gruparii giulestene.


Citeste mai multe despre   























1541 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică