Cristi Chivu a spus adio fotbalului, in luna martie a acestui an, din cauza accidentarilor repetate, fostul capitan al nationalei fiind nevoit sa se retraga la 33 de ani. "Am incercat sa mai joc fotbal, dar am ales sa mai pot sa merg si sa ma bucur cat mai mult de familie. Merg mai mult descult", a precizat fostul jucator al celor de la Ajax, Roma sau Inter.

HotNews.roFoto: Hotnews

Se joaca doar cu o minge de burete

"Mi-e dor de minge pentru ca nu am mai lovit-o de un an si o luna. Ma mai joc cu fetele mele acasa, dar cu o minge de burete. Mingea de fotbal cea cu care sunt eu obisnuit nu prea am mai atins-o de foarte multa vreme. Chiar daca am timp pentru asta, din pacate nu am înca voie din partea medicilor" - Cristi Chivu, intr-o conferinta de presa.

Recuperarea merge bine

"Recuperarea mea decurge destul de mine, merg mai mult desculţ. Am incercat sa mai joc fotbal, dar am ales sa mai pot sa merg si sa ma bucur cat mai mult de familie. Am ales al doilea lucru, am inceput sa merg bine, sper ca in cel mai scurt timp sa pot sa reincep si alergarile. Momentan, mai mult stau, decat sa alerg, chiar daca merg si la un tenis cu prietenii. Eu m-am lasat de fotbal pentru ca am fost constrans, pentru ca stiam indiferent de varsta pe care o am ca nu mai puteam sa joc fotbal. Tocmai de aceea m-am lasat pentru a avea o viata normala si sa pot sa mai merg" - Cristi Chivu.

Viitorul ar putea fi tot in fotbal

"Nu m-am gandit inca la viitorul meu, chiar nu stiu ce o sa fac. Dupa ce m-am lasat de fotbal am mers intr-o vacanta, apoi m-am ocupat de fetele mele care au inceput scoala, iar de acum am timp si pentru mine. Am avut mai multe propuneri, inca ma gandesc la ele si le iau in considerare.

Deocamdata nu stiu ce o sa fac, oricum as vrea ceva pe partea administrativa. Nu neg faptul ca in ultima perioada m-am gandit si la antrenorat, pentru ca imi lipseste vestiarul, mirosul de iarba, chiar daca eu sunt alergic la iarba. Momentan nu sunt antrenor si am spus doar ca ma gandesc sa revin in iarba, acum sa vedem ce voi face pe viitor", a conchis Cristi Chivu.

In data de 31 martie 2014, Cristi Chivu si-a anuntat retragerea din fotbal printr-o scrisoare de adio.

Nascut pe 26 octombrie 1980, Chivu a evoluat de-a lungul timpului pentru CSM Resita, U Craiova, Ajax, AS Roma si Inter Milano.