Ioan Becali a fost initiatorul si principalul beneficiar al planului infractional, impreuna cu fratele sau Victor, iar o contributie esentiala a avut-o Cristian Borcea, datorita functiilor sale de conducere la Dinamo, arata Curtea de Apel Bucuresti, in motivarea deciziei din Dosarul Transferurilor, informeaza Mediafax.

Inculpatii din Dosarul Transferurilor in fotbalFoto: Colaj foto

In documentul citat se precizeaza ca "la individualizarea judiciara a pedepselor ce vor fi aplicate inculpatilor, Curtea are in vedere atat criteriile prevazute de art. 72 din Codul penal din 1969, cat si cele prevazute de art. 74 din Codul penal, retinand limitele de pedeapsa prevazute de textele de lege incriminatoare, imprejurarile concrete in care faptele au fost savarsite, gradul ridicat de pericol social ce caracterizeaza astfel de fapte, rolul si contributia fiecaruia dintre inculpati in activitatea infractionala, urmarea socialmente periculoasa produsa, dar si persoana si conduita inculpatilor".

Astfel, noteaza judecatorii, in privinta inculpatilor Ioan Becali, Cristian Borcea si Victor Becali, Curtea are in vedere perioada foarte intinsa a activitatii infractionale, numarul mare al actelor materiale cu referire la toate infractiunile savarsite in forma continuata, multitudinea de infractiuni savarsite in concurs real, valoarea extrem de mare a prejudiciului infractional cauzat si modalitatea si imprejurarile concrete de comitere a faptelor - forma extrem de elaborata in care inculpatii au conceput si au pus in aplicare planul infractional, faptul ca inculpatul Becali Ioan a fost initiatorul si principalul beneficiar, impreuna cu inculpatul Victor Becali, al acestei activitati ilicite, in cadrul careia inculpatul Borcea a avut o contributie esentiala, determinata de functiile de conducere detinute in cadrul clubului Dinamo Bucuresti.

"Inculpatii Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Padureanu Jean si Netoiu Gheorghe au detinut pozitii importante in cadrul cluburilor de fotbal pe care le-au prejudiciat prin faptele de înselaciune, însa acestia, ca si inculpatul Popescu Gheorghe, au avut o activitate infractionala mai redusa decat cea a inculpatilor Becali Ioan, Borcea Cristian si Becali Victor. Curtea va tine seama si de faptul ca inculpatul Padureanu Jean are o vârsta înaintata si o stare de sanatate subreda – imprejurari, de altfel, existente si la data faptelor, a acoperit o parte din prejudiciu, iar prin depozitiile sale, a contribuit la stabilirea situatiei de fapt, chiar daca nu a recunoscut savarsirea faptelor", se mai arata in motivare.

Referitor la Gheorghe Popescu, judecatorii noteaza ca retin cariera sportiva de exceptie, faptul ca acesta a acoperit o parte din prejudiciu si ca a fost atras, în activitatea infractionala, de catre Ioan Becali. In cazul lui Gigi Netoiu, instanta mentioneaza ca activitatea infractionala a acestuia a fost una redusa, prin raportare la ceilalti inculpati din cauza, respectiv participarea la realizarea unui singur transfer, dar si faptul ca el a deschis un cont cu suma de 116.064 de lei, asupra careia s-a instituit masura popririi in vederea recuperarii prejudiciului.

"Nu in ultimul rand, Curtea are in vedere timpul indelungat scurs de la comiterea infractiunilor, imputabil, deopotriva si inculpatilor, imprejurarea ca sumele de bani obtinute prin savarsirea infractiunilor ar putea fi recuperate partial prin valorificarea bunurilor asupra carora s-au instituit masuri asiguratorii, faptul ca inculpatii nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, desi inculpatii Copos Gheorghe si Borcea Cristian sunt cercetati si in alte dosare penale, faptul ca acestia nu au recunoscut savarsirea faptelor, dar s-au prezentat, in mod constant, in fata autoritatilor", se mai arata in documentul judecatorilor.

Pentru aceste motive, instanta a apreciat "ca se pot retine, in favoarea inculpatilor, circumstante atenuante judiciare în privinta inculpatilor Popescu Gheorghe si Padureanu Jean".

"In virtutea noului Cod penal, Curtea constata ca singurii in privinta carora se pot retine circumstante atenuante judiciare, in baza art. 75 alin. 2 lit. a – eforturile depuse de inculpati pentru diminuarea consecintelor infractiunii, prin acoperirea partiala a prejudiciului – sunt inculpatii Popescu Gheorghe si Padureanu Jean .In raport de aceste criterii, in baza Codului penal din 1969, Curtea va aplica inculpatilor Becali Ioan, Borcea Cristian si Becali Victor pedepse orientate spre maximul noilor limite stabilite ca urmare a retinerii circumstantelor atenuante judiciare, retinand maximul de 5 ani închisoare prevazut de legea noua pentru infractiunea de înselaciune, fata de inculpatii Copos Gheorghe si Stoica Mihai spre mediu, iar inculpatilor Popescu Gheorghe, Padureanu Jean si Netoiu Gheorghe la minimul acestor limite.Conform actualului Cod penal, va aplica inculpatilor Popescu Gheorghe si Padureanu Jean pedepse cu inchisoarea, reduse sub minimul special prevazut de lege, cu o treime, conform art. 76 alin. 1 si cu respectarea prevederilor imperative ale art. 76 alin. 2 din Codul penal din 1969; inculpatilor Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Becali Victor si Netoiu Gheorghe, pedepse orientate la limita minima prevazuta de lege, iar inculpatilor Borcea Cristian si Becali Ioan, pedepse orientate spre mediu", se mai precizeaza in motivare.

In dosarul transferurilor, Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat, in 4 martie, pe Jean Padureanu la trei ani si patru luni de inchisoare, pe George Copos la trei ani si opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani si sase luni, pe Cristian Borcea si Ioan Becali la cate sase ani si patru luni, pe Victor Becali la patru ani si opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o luna si zece zile, iar pe Gigi Netoiu la trei ani si patru luni de inchisoare cu executare.