UEFA va trage vineri dimineata la sorti una dintre cele 30 de echipe care vor pierde play-off-ul pentru grupele Europa League, echipa norocoasa urmand sa mearga in grupe in locul turcilor de la Fenerbahce. Astfel, Astra, Pandurii sau Petrolul au sansa de a ajunge in grupe chiar daca pierd meciurile din seara asta, dar cu conditia ca una dintre ele sa aiba mare noroc.

Curtea de Arbitraj pentru Sport a respins apelul clubul turc si a decis miercuri ca Fenerbahce va fi suspendata din toate competitiile europene anul acesta si din Champions League in sezonul viitor, din cauza acuzatiilor de coruptie.

UEFA a fost nevoita sa organizeze o intalnire de urgenta si sa decida cine va juca in locul lui Fenerbahce, iar urmarea va fi vizibila vineri dimineata cand una dintre cele 30 de echipe care vor pierde in aceasta seara barajul, va castiga totusi un loc (nesperat) in grupe.