Mijlocasul echipei Pandurii Tg. Jiu, Dan Nistor, se va transfera la echipa de prima liga franceza, Evian, iar meciul cu Astra va fi ultimul in tricoul gorjenilor. Dan Nistor sustine ca a acceptat oferta francezilor pentru ca Ligue 1 este mult mai puternica decat campionatul din Romania si are sansa sa joace impotriva unor jucatori renumiti.

"M-am gandit ca e prima mea sansa sa plec afara. E vorba si de partea financiara aici. M-am gandit si la bani. Nu stiu daca se va mai ivi aceasta oportunitate. Nu pot spune ca nu m-a atras Liga Campionilor, dar una e Ligue 1 si alta e Romania. Una e sa joci impotriva Coronei Brasov, altceva sa joci cu PSG, Monaco, sa il ai adversar pe Ibrahimovici. Inca n-am semnat nimic, dar ne-am inteles cu Evian. Sper sa ma adaptez cat mai repede acolo si sa nu ma fac de ras. Maine o sa fie ultimul meu meci la Pandurii", a spus Dan Nistor la DigiSport 1.