Florian Walter, actionarul majoritar al echipei de fotbal "U" Cluj, a fost audiat, luni, timp de o jumatate de ora, de procurorii DIICOT Cluj, in dosarul transferurilor de la aceasta echipa la Petrolul Ploiesti, afirma surse judiciare, conform Mediafax.

Florian WalterFoto: Agerpres

Florian Walter s-a prezentat, luni, la DIICOT Cluj, insotit de un avocat, si a fost audiat circa 30 de minute, el refuzand sa faca vreo declaratie presei.

Florian Walter este acuzat de delapidare cu consecinte extrem de grave, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 11 milioane de euro.

"Transferul cu titlu gratuit al unor jucatori cotati pe piata cu o valoare ridicata, estimata la aproximativ 11.000.000 de euro si care au generat cheltuieli inca de la momentul achizitiei, in contextul unei situatii financiare deficitare a clubului, este de natura sa genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer incheiate", arata DIICOT.

In vara anului 2012, Florian Walter a plecat de la "U" Cluj la Petrolul Ploiesti impreuna cu mai multi jucatori.

Acestia sunt Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundas, 25 ani), George Galamaz (fundas, 31 ani), Lukasz Szukala (fundas, 27 ani), Constantin Grecu (fundas, 23 ani), Dorinel Popa (mijlocas, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocas, 29 ani), Laurentiu Marinescu (mijlocas, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocas, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocas, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani) si Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani).