"Cred ca este rezolvata calificarea mai departe. Sunt bucuros ca ne-am creat multe ocazii, dar din pacate nu am marcat decat trei goluri. Avem prima optiune, dar mai este un meci de jucat. Ne vom gandi sa facem anumite schimbari, dar am jucat doar doua meciuri oficiale si nu cred ca se pune problema ca jucatorii sa fie obositi. Eu sunt multumit de Piovaccari si suporterii la fel. El are nevoie de timp, de antrenamente, pentru ca se pregateste de doar doua saptamani cu noi. Mi-as dori sa ajunga la forma cea mai buna. Nu cred ca mai avem timp de experiemnte. Nu va pleca nimeni si nu va mai veni nimeni", a declarat Reghecampf.

El a precizat ca Steaua va juca majoritatea meciurilor de la inceputul sezonului din Liga I de pe teren propriu pe stadionul din Bulevardul Ghencea. "Am decis sa jucam majoritatea meciurilor de la inceputul campionatului de acasa in Ghencea, pentru ca acolo avem un gazon foarte bun, iar cel de pe Arena Nationala trebuie sa fie protejat, sa-i lasam pe oameni sa se ocupe de el, pentru ca sunt mai multe echipe care vor juca aici. Mi-as dori ca suporterii sa vina si acolo, pentru ca aceea este adevarata lor casa", a mentionat tehnicianul stelist.

Jucatorul Adrian Popa a afirmat ca este multumit de rezultat: "Nu stiu ce s-a intamplat in a doua repriza, dar suntem multumiti de rezultat. Nu a fost un meci usor pentru ca ei s-au aparat cu toata echipa, iar in a doua repriza au jucat doar 15 minute. Erau mai mult pe jos".

Campioana Romaniei, Steaua Bucuresti, a invins, marti, pe Arena Nationala, cu scorul de 3-0 (3-0), echipa macedoneana Vardar Skopje, in prima mansa a turului doi preliminar al Ligii Campionilor. Golurile au fost marcate de Tanase '12, Pintilii '21 si Pavlovici '45+2 (autogol). Steaua a obtinut a 100-a victorie in cupele europene. Returul este programat saptamana viitoare in Macedonia.