Carlo Ancelotti este tot mai aproape sa devina noul antrenor al lui Real Madrid, totul urmand sa se stabileasca in urmatoarele saptamani. Supriza ar putea veni din partea lui Zinedine Zidane, fostul international francez precizand ca vrea sa fie secundul lui Ancelotti pe banca galacticilor, informeaza presa iberica.

HotNews.roFoto: Hotnews

Numit director sportiv de Florentino Perez (n.r. presedintele Realului), Zidane nu pare tocmai incantat cu noua functie. Fostul jucator al "albilor" isi doreste un alt post - cel de antrenor secund.

In cazul in care Ancelotti va veni la Madrid (iar sansele sunt foarte mari), Zizou vrea sa fie asistentul tehnicianului italian.

Francezul a declarat in aceasta saptamana ca nu vrea sa faca o munca de birou si ca locul sau este in iarba, aproape de jucatori. Visul lui Zinedine depinde doar de venirea lui Ancelotti la Madrid.

Zinedine Zidane a evoluat pentru Real Madrid in perioada 2001-2006, francezul cucerind, printre altele, o Liga a Campionilor cu echipa de pe "Santiago Bernabeu".