Florin Prunea, presedintele executiv al echipei Poli Iasi, a declarat luni ca va depune un memoriu la UEFA dupa partida Steaua vs Viitorul. "Meciul din Ghencea a fost o rusine pentru fotbalul romanesc", a precizat fostul international. Iasiul si Viitorul se lupta pentru ramanerea in Liga 1.

Florin Prunea, presedinte executiv Poli IasiFoto: AGERPRES

"Vom face memoriu la UEFA dupa rusinea de meci Steaua - Viitorul. Este o rusine pentru fotbalul romanesc. Strangem toate probele, inclusiv autodenuntul lui Reghecampf, care acuza mizeriile din fotbalul romanesc. Nu e normal ca anumite echipe sa fie tratate diferentiat de celelalte. Noi cand am jucat cu Steaua, a avut in teren cel mai bun «11». Asemenea momente penibile cum au fost cele de duminica seara nu au ce cauta intr-un fotbal curat. A fost cea mai rusinoasa pagina din istoria Stelei", a spus Florin Prunea pentru Mediafax.

In urma victoriei de la meciul cu Steaua, scor 5-2, Viitorul a urcat pe locul 13 in clasamentul Ligii 1 la fotbal, cu 33 de puncte acumulate. Poli Iasi se afla pe 17 (loc retrogradabil), cu 26 de puncte.