Jean Pascal dupa accidentarea lui Bute: Sunt foarte, foarte, foarte dezamagit

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 8 mai 2013, 4:53 Sport | Fotbal

Pugilistul canadian Jean Pascal a declarat, marti, dupa ce a aflat ca adversarul sau pentru data de 25 martie, Lucian Bute, s-a accidentat, ca este extrem de dezamagit, subliniind ca in acest moment este intr-o forma excelenta si a adaugat ca ii doreste romanului sa revina puternic in toamna, scrie Mediafax.

"Sper ca se va putea gasi un adversar pentru mine pana la 25 mai. Nu am niciun nume in minte, poate fi oricine, Chad Dawson, Bernard Hopkins... Nu conteaza. Consider ca sunt intr-o forma fizica excelenta si cand sunt intr-o astfel de forma sunt greu de invins. Sper ca vom putea pastra data si ca vom reusi sa prezentam un meci de box cu mine cap de afis. Din nefericire Lucian nu va boxa. Sunt foarte, foarte, foarte dezamagit. Este extrem de frustrant, tinand cont de faptul ca ma pregateam de mult timp pentru acest meci si ca sunt intr-o forma remarcabila", a spus Pascal, informeaza tvasports.ca.

Jean Pascal nu l-a acuzat pe Bute ca vrea sa se eschiveze: "Aceste lucruri se intampla, fac parte din box: nimeni nu este ferit de accidentari. Tot ce pot sa fac este sa ii urez lui Lucian insanatosire grabnica, in speranta ca el va reveni puternic in toamna. Ii doresc numai bine si sper ca isi va putea onora contractul si cuvantul in aceasta toamna. Vreau sa ii ofer publicului ce doreste, iar cei din Quebec vor sa vada un meci intre Jean Pascal si Lucian Bute".

Lucian Bute a suferit o accidentare la mana stanga, in cantonamentul din Florida, el urmand sa fie operat probabil joi, iar ca urmare a acestei probleme meciul cu Jean Pascal a fost amanat.




















1202 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version