Tricolorii vor avea parte de un teren greu in meciul contra Ungariei, gazonul de pe "Ferenc Puskás" prezentandu-se in conditii jalnice. "Terenul e foarte greu si probabil spectacolul va lipsi. Nu avem ce face, trebuie sa ne adaptam", a precizat Victor Piturca intr-o conferinta de presa. Ungaria vs Romania se va disputa vineri, de la ora 21:30, urmand sa fie in direct pe TVR1 si LiveText pe HotNews.ro.

Gazonul de pe Ferenc Puskás, afectat de ploaie Foto: stadiumguide.com

"Este un meci extrem de important, atat pentru Romania, cat si pentru Ungaria. Ne dorim un rezultat pe masura. Din pacate, nu se va disputa sub auspicii foarte bune, pentru ca nu sunt nici spectatori. Personal, nu sunt e acord cu lucrul asta. Timpul ne pune si el probleme, terenul e foarte greu si probabil ca spectacolul va lipsi. Nu asta conteaza, ci faptul ca vrem sa cucerim punctele puse in joc. Trebuie sa ne adaptam.

Nu ne intereseaza ce se intampla in jurul meciului. E doar un joc de fotbal si ne intereseaza doar sa castigam. Steagul ars la Cluj nu are nicio legatura cu meciul echipei nationale, am inteles ca ar fi fost o disputa intre fanii de la CFR si cei de la Rapid. Am inteles ca Federatia si-a cerut scuze in acest sens".

Nu cred ca Mutu e arma secreta. E cunoscut, are state vechi la echipa nationala. Este un jucator mare si foarte valoros. A jucat putin la echipa nationala in ultimul timp, din diferite motive, dar e la un nivel bun de joc. S-ar putea regasi intre primii 11, dar nu cred ca e o arma secreta. Ma bazez pe toti jucatorii romani.

Nu Hagi sau Marius Niculae au castigat ultimele dueluri cu Ungaria, ci echipa. Imi doresc sa am jucatori de valoare, cum au fost Hagi, Marius Niculae sau Adrian Ilie, dar sper ca echipa sa fie cea care castiga meciul" - Victor Piturca, intr-o conferinta de presa.

"Va fi greu fara spectatori pentru ambele formatii, chiar daca va fi un duel intre doua echipe foarte bune. Ma simt capabil sa evoluez 90 de minute, trebuie sa muncim, sa alergam mult, pentru ca Ungaria este o echipa cu gabarit impresionant, cu forta fizica si trebuie sa fim la acelasi nivel cu ei. Ma cunoaste toata lumea, dar nu varsta joaca fotbal, ci important este cum te simti. Mi-as dori sa am o prestatie foarte buna, ca echipa noastra sa castige, mai ales ca este important pentru clasamentul grupei" - Adrian Mutu.

Clasament, Grupa D:

1 Olanda 12 puncte

2 Ungaria 9 (10-5)

3 Romania 9 (8-4)

4 Turcia 3

5 Estonia 3

6 Andorra 0.

Ungaria - Romania (22 martie, ora 21:30)

Olanda - Romania (26 martie, ora 21:30).