Gazonul nu va mai fi o problema la meciul dintre Steaua si Chelsea ("optimi" Europa League), suprafata de joc fiind schimbata de clubul bucurestean. Investitia se ridica la aproximativ 50.000 de euro, iarba fiind inlocuita la cele doua porti si pe lateral, dintr-un cap in altul, informeaza Digisport.

"Arena Nationala"Foto: Hotnews

Suprafata de joc a reprezentat o mare problema la meciul cu Ajax, iar oficialii ros-albastrilor s-au miscat repede in vederea disputei cu Chelsea.

Astfel, Steaua a cumparat 400 de metri patrati de gazon, suprafata fiind montata la cele doua porti si pe lateral, dintr-un capat in altul. Investitia s-a ridicat la aproximativ 50.000 de euro.

Rulourile de iarba au fost aduse cu tirurile, iar gazonul a fost deja schimbat. In unele zone, iarba veche a fost vopsita.

Meciul dintre Steaua si Chelsea ("optimi" Europa League) se va disputa joi, de la ora 20.00, pe "Arena Nationala".