Brigada Rutiera a Capitalei si Serviciul de Ambulanta al Municipiului Bucuresti - Ilfov au luat o serie de masuri specifice pe timpul desfasurarii meciului de fotbal Romania - Olanda, care va avea loc marti de la ora 21 pe Arena Nationala, informeaza Agerpres. Potrivit Brigazii Rutiere Bucuresti, incepand cu ora 18,00, pe str. Maior Coravu va fi permis doar accesul riveranilor si al celor care au tichet de parcare in zona stadionului.

De asemenea, din cauza afluentei publicului, se va impune restrictionarea traficului pe bd. Basarabia, incepand cu ora 23,00 pana la defluirea totala. In acest context, Brigada Rutiera a Capitalei le solicita conducatorilor de autovehicule sa evite deplasarea in perimetrul adiacent stadionului Arena Nationala iar spectatorilor, sa opteze pentru mijloacele de transport in comun, renuntand la utilizarea autovehiculelor personale.

Totodata, Brigada Rutiera Bucuresti le solicita conducatorilor de autovehicule: sa opreasca numai in locurile special amenajate, cat mai departe de arena sportiva; sa isi pastreze calmul si sa nu claxoneze abuziv in cazul in care se afla in zone aglomerate; sa respecte semnalele agentilor de politie rutiera care dirijeaza traficul pentru asigurarea fluentei si recomandarile politistilor care se afla in punctele de deviere; sa reduca viteza atunci cand trec pe langa grupurile de suporteri si sa evite pe timpul deplasarii manifestarile de natura a pune in pericol siguranta lor, dar si a celorlalti participanti la trafic.

Asistenta medicala la meciul Romania - Olanda va fi asigurata cu sase ambulante, doua cu medici si patru cu asistenti medicali, potrivit managerului Serviciului de Ambulanta al Municipiului Bucuresti - Ilfov, dr. Alis Grasu.