​Dupa ce a castigat in Estonia (2-0), nationala de fotbal a Romaniei se va duela cu Andorra, cea mai slaba echipa a grupei de calificare la Mondialul din 2014. "Am venit la Bucuresti pentru un egal sau chiar la o victorie. Am studiat mai multe casete video cu meciurile Romaniei", a precizat Koldo Alvarez, antrenorul Andorrei. Partida Romania vs Andorra va fi in direct pe Antena 1 si LiveText pe HotNews.ro de la ora 20.30.

Victor Piturca Foto: AGERPRES

"Imi doresc trei puncte si nimic mai mult. Sper sa fie si spectacol, dar ma intereseaza mai mult sa castigam. Pentru mine e acelasi lucru daca vom castiga cu 1-0 sau cu 4-0. Se tine cont de meciurile directe, e mai putin probabil sa conteze golaverajul. Un profesionist trebuie sa se gandeasca la tot ce se poate intampla intr-un joc.

Orice echipa mare poate sa piarda daca nu e conectata la joc. si Real Madrid a pierdut cu o echipa de liga a treia. Noi vom juca exact asa cum trebuie. Tot timpul vrem sa fim ofensivi, dar trebuie sa ne si permita adversarul. Vrem ca lumea sa fie multumita in tribune la finalul meciului", a declarat Victor Piturca.

"Am venit la Bucuresti pentru a spala imaginea dupa infrangerea cu Ungaria, de pe teren propriu (n.r. 0-5). Ne gandim la un egal sau la o victorie. Am studiat mai multe casete video cu meciurile Romaniei. Cel mai periculos jucator este Marica. Noi ne-am propus sa tinem mingea cat mai mult si sa alergam mai eficient decat am facut-o cu Ungaria. Suntem constienti ca nu am mai marcat un gol de doi ani intr-o partida oficiala, dar muncim pentru a schimba statistica" - Koldo Alvarez, antrenor Andorra.

Echipe probabile:

Romania: Pantilimon - Matel, Gaman, Chiriches, Rat - Lazar, Bourceanu - Torje, Grozav, Maxim - Marica (4-2-3-1)

Andorra: Gomes - Peppe, Rodrigues, Lima, E. Garcia - Clemente, Pujol - M. Garcia, F.Silva, Vieira - Moreno (4-2-3-1)

Arbitru: Pavle Radunovic, ajutat de asistentii Dragan Vujovic si Veselin Radunovic (toti Muntenegru).

Grupa D, partidele de marti:

Romania - Andorra (20.30)

Turcia - Estonia (21.00)

Ungaria - Olanda (21.30)

Grupa D, s-au disputat pana acum:

Estonia - Romania 0-2

Olanda - Turcia 2-0

Andorra - Ungaria 0-5

Clasament Grup D

1 Ungaria 3 puncte (5-0)

2 Olanda, Romania 3 (2-0)

4 Turcia, Estonia 0 (0-2)

6 Andorra 0 (0-5).