Cu doar cateva saptamani inainte de startul noului sezon din Liga 1, FC Vaslui a ramas fara antrenor principal, Augusto Inacio prezentandu-si demisia. "Sa fie sanatos, nu mai trag de el. Nu va mai fi antrenorul Vasluiului", a declarat Adrian Porumboiu, patronul moldovenilor.

"Daca un om are dorinta sa plece, pleaca. Daca e nemultumit e problema lui. Sa fie sanatos. Nu pot sa va spun daca Edi Iordanescu vine principal, dar e un antrenor priceput, la care eu tin foarte mult. Nu mai trag de Inacio. Pai ce, am ajuns sa ma rog de cineva? A gresit adresa. Nu va mai fi antrenorul Vasluiului, doar n-o sa plangem dupa el. Era nemultumit de preparatorul fizic", a declarat Adrian Porumboiu la Radio Gsp.

Cu Inacio pe banca tehnica (a sosit in Moldova in urma cu sase luni), FC Vaslui a incheiat pe locul doi ultimul campionat din Liga 1, la doar un punct in spatele campioanei CFR Cluj.