​Romania a remizat, scor 0-0, in partida amicala contra Austriei, dupa un meci in care aportul ofensiv al tricolorilor a fost aproape inexistent. "E o performanta sa bati Elvetia si sa faci egal cu Austria in cateva zile. Eu zic ca nationala e pregatita de preliminariile pentru Cupa Mondiala din 2014", a precizat selectionerul Victor Piturca.

"A fost o lupta crancena, ambele echipe si-au dorit victoria, dar in acelasi timp s-a preocupat si sa nu piarda. Gazdele au avut castig de cauza in duelurile unu la unu. Si ei puteau inscrie, dar si noi am avut cateva ocazii. S-a simtit o oarecare oboseala psihica, fiindca jucatoriilor le era greu sa nu se gandeasca la vacanta.

Nationala cu multi jucatori noi are perspective bune. Nu sunt dezamagit ca n-am invins si Austria. E o performanta sa bati Elvetia si sa faci egal cu Austria in cateva zile. Mi-as fi dorit sa avem o posesie mai consistenta cu austriecii si sa ne cream mai multe ocazii de gol.

Eu zic ca nationala e pregatita de preliminariile pentru Mondial.Dar e foarte important ca toti jucatorii valorosi sa fie apti din punct de vedere fizic si sportiv in campania de calificare la Mondiale. Romania are sanse egale cu celelalte contracandidate din grupa, chiar daca Olanda si Turcia sunt foarte puternice. Telul nostru e sa ne calificam in Brazilia", a declarat Victor Piturca pentru gsp.ro.