La sfarsitul meciului dintre "U" si CFR Cluj (2-3), portarul echipei vizitatoare Beto a fost lovit de un suporter al Universitatii, chiar pe tunelul care duce la vestiare, scrie Gsp.ro, sursa care publica fotografii ale incidentului. Este acelasi loc in care - acum 10 zile, la meciul suspendat de arbitrul Tudor - s-a produs agresiunea asupra lui Cadu. Dupa ce a incasat cateva lovituri, Beto a fost protejat de fortele de ordine, apoi a fost luat de coechipieri in autocar, acolo unde CFR sarbatorea castigarea titlui de campioana.

Beto, batut in tunelul de pe Cluj ArenaFoto: GSP

Fortele de ordine au facut in schimb exces de zel in privinta antrenorului Ioan Andone: i-au cerut sa paraseasca imediat suprafata de joc, pentru a nu permite CFR-ului sa se bucure pentru campionat pe terenul Universitatii.

Antrenorul a fost escortat in afara terenului, moment pe care presedintele Iuliu Muresan l-a comentat, la Digisport: "Nu suntem lasati sa ne bucuram pe Cluj Arena. Foarte bine. Ar putea sa ii dea numele "Ioan Andone Arena", pentru ca el a castigat doua titluri pe terenul Universitatii. Mergem in alta parte sa ne bucuram - la ei, mergem doar sa castigam!"