Alessandro Nesta a anuntat, joi, ca va pleca de la AC Milan, dupa 10 ani petrecuti la formatia de pe "San Siro", informeaza Gazzetta dello Sport. In varsta de 36 de ani, fundasul a cucerit alaturi de milanezi, printre altele, doua Ligi ale Campionilor, fiind unul dintre jucatorii de baza ai rosso-nerilor in ultimele sezoane.

Alessandro NestaFoto: acmilan.com

"Nu stiu unde ma voi duce, nu am semnat cu nimeni. La Milan am trait momente extraordinare, imi va fi dor de colegii mei. Am jucat mult timp alaturi de oameni deosebiti precum Ambrosini, Gattuso, Seedord, Maldini, Costacurta si Pirlo. In semn de respect pentru Milan, as vrea sa joc la o formatie din afara Italiei. E momentul potrivit pentru a pleca de pe San Siro. Milan a fost a doua mea casa, imi va fi greu fara atmosfera de la echipa", a declarat Alessandro Nesta, citat de Gazzetta dello Sport.

Sosit la AC Milan in 2002 de la Lazio Roma in schimbul a 31 de milioane de euro, Nesta a castigat alaturi de formatia milaneza doua titluri de campion al Italiei, doua Ligi ale Campionilor, o Cupa a Italiei, doua Supercupe ale Italiei si doua Supercupe ale Europei.