Procurorii au propus 4 ani de inchisoare cu executare pentru Gigi Becali in "Dosarul Valiza". Omul de afaceri este acuzat de "dare de mita" si "fals in inscrisuri". De asemenea, Victor Piturca (selectionerul Romaniei) risca doi ani cu suspendare pentru favorizarea infractorului, in timp ce Teia Sponte (vicepresedintele Consiliului de Administratie al clubului Steaua) poate primi doi ani de zile pentru complicitate, informeaza televiziunile de stiri.

Gigi Becali, patron Steaua Foto: AGERPRES

Procurorul a propus pentru Gigi Becali o pedeapsa de 4 ani pentru dare de mita si una de 2 ani pentru fals in inscrisuri, ambele cu executare.

In cazul in care decizia definitiva va fi inchisoare cu executare, Gigi Becali va executa aceasta pedeapsa dupa ce isi va termina mandatul de europarlamentar.

"Fotbalul va fi mai frumos daca nu va mai fi compromis de astfel de oameni. Doar asa i se va da sansa fotbalului romanesc sa renasca si sa se promoveze. Puteti si aveti datoria sa contribuiti la curatarea sportului si fotbalului romanesc domnilor judecatori. Doar asa putem da sansa generatiilor viitoare sa aprecieze din nou acest sport", a precizat procurorul Directiei Nationale Anticoruptie in sala de judecata.

In decembrie 2008, Gigi Becali a fost trimis in judecata in "Dosarul Valiza", omul de afaceri fiind acuzat de "dare de mita" si "fals in inscrisuri sub semnatura privata". Alaturi de Becali au mai fost trimisi in judecata Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca, Raul Volcinschi si Radu Gheorghe Marino.

"In perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucatorilor de la "Universitatea Cluj" aflati pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului National de Fotbal - Liga I - circa 100.000 de euro pentru fiecare - acestia urmand sa isi indeplineasca indatoririle de serviciu, sa-si apere corect sansele si sa castige meciul cu "CFR 1907 Cluj", se precizeaza in rechizitoriul intocmit de procurorii DNA.

Bani gasiti in valiza aflata la Teia Sponte (1,7 milioane de euro) au fost sechestrati printr-o ordonanta din 8 mai 2008.

Vezi aici rechizitoriul din "Dosarul Valiza".