Chelsea nu traverseaza o perioada prea buna, echipa de pe "Stamford Bridge" pierzand, scor 3-1, partida cu Napoli, din "optimile" Champions League, mansa tur. "Avem 90 de minute in fata si e bine ca am marcat in deplasare. Putem intoarce rezultatul la Londra", a declarat Andre Villas Boas, tehnicianul britanicilor.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Am fi putut sa marcam si golul patru pe final, dar n-a fost sa fie pana la urma. Ar fi fost ceva incredibil, am fi fost la adapostul a trei goluri. Chelsea este o echipa mare, a jucat bine marti seara. Aceasta echipa continua sa ma uimeasca, am avut o revenire senzationala dupa golul primit. Ma bucura faptul ca am reusit sa ne mobilizam exemplar in meciurile importante din acest sezon. Suntem departe de a fi calificati. Este bine ca avem deja o experienta in Anglia, am jucat impotriva celor de la City" - Walter Mazzarri, antrenor SSC Napoli.

"Dupa ce am deschis scorul, am avut cateva ocazii de a face 2-0. Am ratat, iar pe fondul unor erori, Napoli a reusit sa intoarca rezultatul pana la pauza. Ar fi fost mai bine daca aveam de recuperat doar un gol pe propriul teren. Trebuie sa aratam o alta fata pe "Stamford Bridge". Diferenta a fost facuta de eficienta, iar Napoli a fost foarte buna la acest capitol. Avem 90 de minute in fata si sansa de a fi marcat in deplasare, ceea ce conteaza foarte mult. Putem intoarce rezultatul in retur" - Andre Villas Boas, antrenor Chelsea Londra.

Napoli - Chelsea 3-1 (Lavezzi 38, 65, Cavani 45+1 - Mata 27).