Mircea Lucescu a vorbit, inca o data, despre accidentul suferit la inceputul anului. Tehnicianul se arata deranjat de faptul ca este atacat fara motive. "Se arunca cu noroi in mine de parca as fi ultima carpa. Imi vine sa nu mai vin in tara. Sunt mai apreciat in Italia, Turcia, Rusia si Ucraina", a precizat Lucescu senior pentru Ring.

Mircea LucescuFoto: shakhtar.com

"Am vazut ca toata lumea ma ataca pentru ca l-am invinovatit pe vatman, se arunca noroi in mine ca si cum as fi ultima carpa si eu sunt cel care mint. Va spun, tramvaiul era la 200 de metri de mine, nici nu vazusem linia continua, am vrut sa acord prioritate altei masini si am crezut ca si tramvaiul va incetini, era vorba de o secunda, doua... Daca toti zic ca eu am gresit, atunci spun si eu, am gresit. Trebuia sa accelerez si sa intru in cealalta masina? Ca toata lumea sa se simta bine, va spun: eu sunt vinovat, asa poate familia Lucescu este lasata in pace", a declarat Mircea Lucescu pentru Ring.

"De fiecare data cand vin in tara, se arunca cu noroi in mine, se scot subiecte care nu exista numai ca Mircea Lucescu sa iasa rau. Nici nu-mi vine sa mai vin acasa cand stiu ce ma asteapta. Nu stiu pe cine deranjeaza performantele mele. Eu sunt mandru ca sunt roman si pot face cinste poporului meu. Insa, sincer va spun, sunt mai respectat de catre straini: Italia, Turcia, Rusia, Ucraina. Oricine poate scrie ce vrea, dar sa se respecte adevarul, nu cer nimic mai mult. Nu vreau nici un favor de la nimeni, decat adevarul" - Mircea Lucescu.

"Trebuie sa fiu precaut in perioada de recuperare. Daca respir aer rece, nu este bine pentru plamanii mei. Asa ca stau in casa. Cel mai probabil voi pleca saptamana viitoare in Ucraina, apoi in Antalya, unde Sahtior are urmatoarele meciuri", a completat Mircea Lucescu pentru Ring.

Mircea Lucescu a fost internat la Spitalul Universitar Bucuresti dupa ce in ziua de 6 ianuarie a suferit un accident de masina pe bulevardul Vasile Milea din Bucuresti.