Mircea Lucescu se simte din ce in ce mai bine dupa operatia suferita duminica, dupa cum informeaza Bogdan Popescu, purtatorul de cuvant al Spitalului Universitar din Bucuresti. Recuperarea tehnicianului echipei Sahtior decurge conform planului gandit de medici.

Mircea Lucescu Foto: shakhtar.com

"Orice vizita presupune un efort. Nu este indicat sa primeasca multe vizite. Trebuie sa mai asteptam", a declarat Bogdan Popescu, intr-o conferinta de presa, conform Mediafax.

Mircea Lucescu nu a suferit complicatii in urma operatiei, iar in acest moment are nevoie de multa liniste pentru a reveni cat mai repede la antrenamentele echipei Sahtior Donetk.

Interventia chirurgicala a durat doua ore si a fost efectuata, duminica - 8 ianuarie, de catre Elena Copaciu (seful clinicii ATI a Spitalului Universitar Bucuresti), Florin Chirculescu (seful compartimentului de chirurgie toracica din cadrul Spitalului Universitar Bucuresti) si Ioan Cordos (seful sectiei de chirurgie toracica de la Clinica Nasta).

Mircea Lucescu se afla internat la Spitalul Universitar, dupa ce vineri (n.r. 6 ianuarie) a suferit un accident de masina pe Bulevardul Vasile Milea din Bucuresti.