Mircea Lucescu a trecut cu bine peste operatia suferita in cursul zilei de duminica, dupa cum au informat medicii care se ocupa de tehnicianul celor de la Sahtior. "Lucrurile merg bine, starea pacientului este stabila. Nu exista complicatii, este constient, a comunicat cu familia".

Mircea Lucescu Foto: shakhtar.com

"Lucrurile merg bine, starea pacientului este stabila, nu exista complicatii. Totul merge asa cum ne asteptam. Mircea Lucescu este constient, a comunicat cu famila. Va ramane la terapie intensiva pentru urmatoarele zile, trebuie sa fie supravegheat, observat cat mai bine. Tratamentul este cel standard. In mod normal, recuperarea nu este simpla, va dura intre 4 si 6 saptamani. Vom vedea cum vor decurge lucrurile, nu exista nicio complicatie, situatia este cea asteptata de noi. Functia cardiaca este excelenta, suntem multimiti cu starea post-operatorie. Nu a fost operat pe cord, ci a avut doar stenturi montate pe cord. Urmatoarea perioada va fi fara vizite suplimentare, nu are nevoie de asa ceva in acest moment. A fost operat cu anestezie generala, iar acum este constient si comunica" - Dragos Vinereanu, directorul medical al Spitalului Universitar, intr-o conferinta de presa.

Interventia chirurgicala a durat doua ore si a fost efectuata, duminica, de catre Elena Copaciu (seful clinicii ATI a Spitalului Universitar Bucuresti), Florin Chirculescu (seful compartimentului de chirurgie toracica din cadrul Spitalului Universitar Bucuresti) si Ioan Cordos (seful sectiei de chirurgie toracica de la Clinica Nasta).

Mircea Lucescu se afla internat la Spitalul Universitar, dupa ce vineri a suferit un accident de masina pe Bulevardul Vasile Milea din Bucuresti.