Ianis Zicu este noul jucator al echipei Pohang Steelers (din Coreea de Sud), atacantul fiind cedat de catre TSKA Sofia in schimbul sumei de aproximativ 2,3 milioane de euro. Fostul jucator al lui Dinamo si Poli Timisoara a castigat titlul de "atacantul anului" in Bulgaria, informeaza Mediafax.

Conform presei din Bulgaria, Zicu a semnat pe patru ani cu formatia din Coreea de Sud.

La TSKA Sofia (formatie unde sosise in luna iunie a lui 2011), Zicu a reusit sa marcheze de 13 ori in 15 partide, fiind unul dintre cei mai buni jucatori ai echipei.

Pohang Steelers a terminat pe locul doi in ierarhia din Coreea de Sud, urmand sa joace, in februarie 2012, in play-off-ul de accedere in grupele Ligii Campionilor Asiei la fotbal.

Zicu va fi recompensat cu un salariu de aproximativ 1,2 milioane de euro la noua echipa.

Inainte de a fi transferat in Coreea de Sud, Ianis Zicu a fost desemnat "atacantul anului" in Bulgaria. Portarul echipei Twente, Nikolai Mihailov, a castiat titlul de "portarul anului" in fotbalul bulgar. Mihailov va fi adversarul Stelei in primavara Europa League.