Steaua are toate sansele sa dispute partida cu AEK Larnaca (din Grupa J a Europa League) cu casa inchisa, clubul bucurestean scotand marti spre vanzare ultimele 15.000 de bilete. Meciul Steaua - AEK se va disputa, miercuri, de la ora 22.05, pe "Arena Nationala", urmand sa fie in direct pe Protv si LiveText pe HotNews.ro.

Arena Nationala din BucurestiFoto: Reuters

Suporterii au facut cozi la casele de bilete si in cursul zilei de marti, Steaua anuntand ca a vandut aproximativ 37.000 de bilete pana luni seara. Marea problema intampinata de microbisti (in cursul zilei de marti) a fost aceea ca tichetele nu erau tiparite.

De asemenea, cei interesati au putut sa achizitioneze tichete fara sa prezinte buletinul de identitate, asa cum fusese stabilit initial.

Casele de bilete vor fi deschise si in ziua meciului (n.r. miercuri) intre orele 11 si 18.

Grupa J, ultimele meciuri:

Steaua - AEK Larnaca

Maccabi - Schalke 04

Clasament:

1 Schalke 11 puncte

2 Maccabi 6

3 Steaua 5

4 AEK Larnaca 5.

Preturile biletelor:

Peluze (inel inferior): 15 lei

Peluze (inel superior): 10 lei

Tribuna a II-a (inel inferior): 30 de lei

Tribuna a II-a (inel superior): 20 de lei

VIP 3: 50 de lei

VIP 2: 75 de lei

VIP 1: 100 de lei.