Ion Neagu si-a prezentat, miercuri, demisia din functia de presedinte al Comisiei de Disciplina din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal. Motivul: Neagu nu a mai putut suporta atmosfera negativa creata de presiunea mediatica. Tot miercuri, membrilor Comitetului Executiv al FRF le-a fost comunicat ca sunt invinuiti de abuz in serviciu in cazul dezafilierii Universitatii Craiova.

"Ca urmare a articolelor calomnioase si defaimatoare aparute în presa sportiva la adresa persoanei sale, dl. Ion Neagu, presedintele Comisiei de Disciplina din cadrul LPF, si-a prezentat astazi demisia. In motivarea deciziei sale, dl. Neagu a aratat ca atmosfera negativa creata, precum si presiunea mediatica puternica existenta fac imposibila functionarea in conditii normale a Comisiei de Disciplina din cadrul LPF.

De asemenea, acesta a apreciat ca de esenta organizarii si functionarii Comisiei de Disciplina este principiul independentei, astfel cum este el statuat de articolul 94 din Regulamentul Disciplinar, comisia supunandu-se astfel doar statutelor si regulamentelor sportive, dar si normelor legale in vigoare.

In lipsa unor argumente juridice si faptice concrete, defaimarea si calomnierea Comisiei de Disciplina a LPF, a presedintelui acesteia, aduce o grava atingere activitatii sportive jurisdictionale, activitate ce se desfasoara doar conform principiilor FRF/LPF/FIFA si UEFA. Conducerea LPF a luat act de demisia presedintelui Comisiei de Disciplina din cadrul LPF", se precizeaza pe site-ul LPF in legatura cu demisia lui Ion Neagu, conform Mediafax.

Neagu va ramane observator la partidele din Liga 1, din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.

*Citeste si "Dezafilierea Craiovei: Membrii Comitetului Executiv al FRF - Urmariti penal de abuz in serviciu"