​UEFA a anuntat, in cursul zilei de joi, ca fumatul, comercializarea tigarilor si promovarea produselor din tutun vor fi interzise la EURO 2012, turneu final gazduit de Ucraina si Polonia. Aceasta masura va fi pusa in aplicare cu sprijinul Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Euro 2012Foto: Captura Youtube.com

"Un campionat european fara fumat inseamna respectarea sanatatii spectatorilor nostri si a tuturor celor implicati in acest turneu" - Michel Platini, presedintele UEFA, conform Mediafax.

Interzicerea comercializarii tigarilor va avea loc in spatiile interioare si exterioare ale stadioanelor unde se vor juca meciuri contand pentru EURO 2012.

La proiect, alaturi de UEFA, participa Organizatia Mondiala a Sanatatii, Federatia Mondiala a Inimii si comitetele de organizare locala.

"Euro-2012 va fi un magnet pentru milioane de spectatori si fani, asa ca aceasta decizie transmite un mesaj puternic. Mai mult, Euro-2012 fara tutun stabileste un standard pentru alte evenimente sportive de pe continent. Fotbalul si sportul sunt despre sanatate si performanta, iar tutunul reprezinta exact opusul - acestea chiar nu se potrivesc" - Androulla Vassiliou, comisarul european responsabil pentru sport.

Turneul final va fi gazduit de patru orase din Polonia si tot atatea din Ucraina. EURO se va desfasura intre 8 iunie si 1 iulie 2012.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 650.000 de persoane mor anual din cauza fumatului in Uniunea Europeana, aici intrand si fumatorii pasivi.