Fost tusier de meserie, Vasile Avram a iesit in evidenta abia dupa ce s-a retras din activitatea competitionala, gratie functiei de presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din Romania. Aspru criticat de Ion Craciunescu, Avram a reusit sa schimbe regulamentul FRF (cel care prevedea ca rudele de gradul I ale arbitrilor nu pot ocupa functii in CCA) si sa-l scoata in prim-planul arbitrajului autohton pe Marius Avram, nimeni altul decat fiul sau. In prezent, Vasile Avram este audiat de catre DNA cu privire la amestecul "fluierasilor" in favorizarea unor anumite echipe.

Vasile Avram, fostul sef al arbitrilor romani Foto: AGERPRES

Doua mandate in fruntea CCA

Vasile Avram a fost numit pentru prima data la conducerea fluierasilor romani in august 2009, dupa ce Aron Huzu si-a prezentat demisia. Odata cu aceasta numire, FRF a facut si prima exceptie de la regulament (cea care prevedea ca rudele de gradul I ale arbitrilor nu pot ocupa functii in CCA). La prima etapa dupa instalare, fiul sau a fost delegat sa conduca partida dintre FC Brasov si Universitatea Craiova.

A fost inlocuit pe 25 ianuarie 2010 pentru a fi numit vicepresedinte al Federatiei Romane de Fotbal, din partea cluburilor de amatori. "Probabil ca Vasile Avram a fost promovat pentru succese deosebite in arbitraj. Este greu de imaginat cum s-a ajuns aici. Oameni care au dus arbitrajul atat de jos, brusc au niste calitati exceptionale prin care sunt alesi ca vicepresedinti, adica promovati. Ne degradam pe zi ce trece. Oricum, este mai bine pentru arbitrajul romanesc ca am scapat de Avram", a precizat la acel moment Ion Craciunescu, fost mare arbitru international.

In luna mai a anului 2010, Avram a fost reinstalat in fruntea CCA, unul dintre punctele sale forte fiind faptul ca a fost laudat de unul dintre reprezentantii UEFA - Wilfried Heitmann.

A fost de la inceput impotriva arbitrilor straini

"Sunt de acord cu ce a hotarat Comitetul Executiv in privinta arbitrilor straini, chiar daca poate nu imi convine. Nu cred ca aceasta problema va dura foarte mult, poate nici un an. Voi fi de acord cu aceasta problema doar daca va fi considerata ca un schimb de experienta", a precizat Vasile Avram.

Marea problema a arbitrajului romanesc - fostii fluierasi si fostii conducatori ai CCA

Cand vine vorba de problemele cu care se confrunta arbitrajul romanesc, Vasile Avram stie cu siguranta vinovatii. Acestia se numara din randul fostilor arbitri internationali (cu trimitere directa la Ion Craciunescu) si al fostilor conducatori din fruntea CCA.

"Problema cea mai mare in fotbalul romanesc nu o reprezinta arbitrii si arbitrajul, cu toate defectele si greselile care se fac. Problema cea mai mare o reprezinta fostii arbitri si fostii presedinti ai CCA. Ei inflameaza, ei dau telefoane la conducatorii de cluburi, ei dau telefoane si sms-uri la ziaristi si la comentatorii TV. Chiar eram intr-o emisiune si un ziarist a spus ca l-a sunat Ion Craciunescu si i-a zis ca a fost 11 metri. Nu se poate asa ceva. Un fost mare arbitru FIFA, un fost conducator de arbitri, nu poate face asa ceva, nu e moral, colegial si nici profesional. Asta este buba, asta este puroiul arbitrajului din Romania. La ora actuala, cea mai mare problema o reprezinta fostii arbitri si presedinti ai CCA" - Vasile Avram.

Solutia ideala: Dupa retragere, fotbalistii sa devina arbitri

"Speram ca jucatorii sa faca scoala de arbitri, iar dupa ce renunta la cariera de profesionist sa continue cu cea de arbitri, pentru ca un jucator asimileaza mult mai repede fazele de joc. Este un proiect care vine în întâmpinarea unor cerinte prin care fostii fotbalisti ar avea posibilitatea sa înteleaga mai bine jocul în sine. Pentru început, jucatorii vor primi meciuri la copii, juniori sau Liga a III-a pentru perioade scurte de timp, astfel încât sa nu le afecteze cariera, iar mai târziu vor oficia si la Liga a II-a sau chiar la Liga I", a subliniat Avram.

Cum isi analizeaza Vasile Avram activitatea din fruntea CCA

"Eu am preluat activitatea in august 2009, din mers, a trebuit sa ma implic, fara o perioada de acomodare, fiindu-mi un pic greu, dar alaturi de arbitri si colegi am reusit sa avem si cateva realizari:

-anularea deciziei Comitetului Executiv prin care exista obligativitatea CCA sa aducem arbitri straini la cererea cluburilor din Liga I

-redarea increderii arbitrilor in ei si in Comisia Centrala a Arbitrilor

-convingerea mai multor conducatori sa ofere respect arbitrilor

-raportul prezentat comitetului executiv al UEFA a fost unul super-pozitiv cu multe puncte tari si doar 2-3 puncte slabe."

Clauza de 200.000 de euro in cazul in care ar fi inlaturat de la CCA

Surse de la "Casa Fotbalului" au dezvaluit de-a lungul timpului ca Vasile Avram ar fi negociat cu FRF o clauza conform careia ar incasa nu mai putin de 200.000 de euro in cazul in care va fi indepartat de la CCA.

Nepotisme la CCA

Imediat dupa venirea la conducerea arbitrilor romani, Vasile Avram a avut grija sa se ocupe de cariera fiului sau, Marius devenind in scurt timp una dintre prezentele obisnuite la derbiurile din Liga 1. De asemenea, fiul presedintelui CCA a bifat si meciuri internationale, cu toate ca nu era decat in primul an de prezenta pe lista FIFA.

Scandaluri multe si acuze de blaturi in mandatele sale

Vasile Avram nu a dus lipsa de scadaluri in timpul mandatelor sale, fostul tusier fiind acuzat de nenumarate ori ca favorizeaza anumite echipe in functie de interese. Ultimul caz: Marian Iancu si Adrian Porumboiu l-au acuzat ca a ajutat-o pe Otelul Galati sa castige titlul de campioana a Romaniei, editia 2010-2011.

Ion Craciunescu: Avram este o nonvaloare

"Asa se intampla intr-o societate in care nonvalorile care au avut legatura cu Securitatea au ajuns sa conduca arbitrajul romanesc. Daca asta l-a invatat pe el colaborarea cu Securitatea de dinainte de 1989, eu nu am ce sa-i raspund. Suntem vai de capul nostru daca s-a ajuns ca in conducerea unui sistem din sportul romanesc sa fie o asemenea persoana. Nu merita sa-i raspund unui asemenea individ, pentru ca m-as cobora prea mult. Pe plan sportiv nu l-am gasit pe nicaieri, asa ca nu am ce sa vorbesc despre el", a precizat Craciunescu.

Editia 2011/2012, componenta CCA:

Presedinte - Vasile Avram (Bucuresti)

Vicepresedinte - Constantin Gheorghe (Suceava)

Secretar Executiv - Constantin Stefan (Bucuresti)

Membri

Nicolae Grigorescu (Timisoara)

Anton Helesteanu (Iasi)

Marian Dorobantu (Buzau)

Stan Prodan (Alexandria)

Marian Salomir (Cluj-Napoca)

Irina Mart (Botosani).