FC Basel nu a uitat ultima confruntare cu o echipa din Liga 1 (cu CFR Cluj), elvetienii aducand din nou in discutie gestul lui Sorin Cartu (a spart geamul de la banca de rezerve). Astazi, Otelul promite ca va incerca sa dea marea lovitura pe terenul de joc. Partida de debut a galatenilor in Champions League va fi in direct pe TVR1 si LiveText pe HotNews.ro de la ora 21.45.

Foto:

"E minunat ca suntem aici, in grupele Ligii Campionilor, este rezultatul unei munci titanice. Basel nu este o necunoscuta, are experienta internationala, asa ca ma astept la un meci foarte greu. Simt ca avem sanse. Poate ca nu suntem favoriti in grupa, dar vom face tot ce putem. Noi am pierdut in campionat cu 0-4, Basel a castigat cu 4-0, dar asta ce inseamna, ca n-ar trebui sa mai jucam? Avem sansa a patra in grupa, dar ne vom concentra pe fiecare meci in parte si vom vedea ce obtinem. Cunosc fotbalul elvetian" - Dorinel Munteanu, antrenor Otelul Galati.

"Este o competitie speciala, numai daca auzim imnul si esti gata motivat. Otelul are o aparare compacta, puternica. Obiectivul nostru este primavara europeana, iar pentru a reusi acest lucru este foarte important sa castigam primul meci si sa scoatem Otelul din cursa. Cu siguranta vor juca defensiv, dar au si jucatori periculosi, precum John Ibeh, care tine bine de minge, sau Liviu Antal, care este ca un piston. Ii luam pe romani in serios" - Thorsten Fink, antrenor FC Basel.

Echipe probabile:

FC Basel: Sommer - Steinhofer, Abraham, Dragovici, Park - Fabian Frei, Huggel, Cabral, Andrist - Alex Frei, Streller. Antrenor: Thorsten Fink.

Otelul: Grahovac - Rapa, Perendija, Sg. Costin, Salagean - Neagu, Giurgiu - Antal, Ibeh, Frunza - Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu.

Ultimele meciuri:

Servette FC 0-4 Basel

(F Frei 33 60, Streller 69, G Xhaka 86)

Otelul 0-4 CFR 1907 Cluj

(Ronny 1, Bastos 56, Weldon 74, Hora 90+1)

In sezonul trecut al Champions League, FC Basel a intalnit o alta echipa din Liga 1, CFR Cluj. A fost 2-1 pentru romani in Gruia, in timp ce in retur elvetienii s-au impus cu 1-0.

Basel a incheiat Grupa E pe locul trei, in timp ce echipa din Liga 1 a parasit cupele europene (a terminat pe patru).

FC Basel vs Otelul Galati

Stadion "St. Jakob-Park" (capacitate 38,512 locuri), ora 21.45. Arbitri: W. Collum, G. Chambers, M. Cryans (toti din Scotia). TVR 1 in direct, HotNews.ro LiveText.