In 2003, la o temperatura de -40 de grade, si-a infipt bocancul pe Everest. De atunci, continua sa urce pe cele mai inalte varfuri ale lumii si sa sara cu parapanta de pe stanci aflate la peste 6.000 de metri. Ce ii inspira acest mod de viata? Ce scrie in testamentul sau? Si cat de riscant este sa mergi la toaleta, cand te afli la peste 8.000 de metri? Aflati povestea lui Teodor Tulpan citind interviul Hotview.

Vlad Mixich: De ce sa iti risti viata pentru doar 30 de minute pe varful unei stanci, fie ea si cea mai inalta de pe pamant?

Teodor Tulpan: Fiecare om are in viata un vis mai greu sau mai usor de realizat (o familie, o cariera, o casa) un „Everest” al lui. Pentru mine si pentru echipa romaneasca din care am facut parte, visul a fost chiar Everestul. Sunt foarte multe locuri de vazut in aceasta lume, conteaza doar ceea ce ii place fiecaruia, pentru ca practic, omul da importanta oricarui loc. Iar muntele nu este teren de competitie, nu poate fi cucerit, daca-l respecti te lasa sa-l urci, daca nu, te pedepseste.

S-a nascut la Sibiu, in 1971. Este salvator montan voluntar si instructor de ski-alpinism.

- Pe 23 mai 2003 cucereste cel mai inalt varf din lume, Everestul (8850m). Stabileste recordul mondial la zbor cu parapanta, sarind in Himalaya, de la 7080 de metri.

- A mai cucerit varfurile Mont-Blanc, Elbrus, Aconcagua si Orizaba. A atins trei varfuri de peste 7000 de metri si alte sase varfuri de peste 5000 de metri.

- La Sibiu, a infiintat scoala de munte Everest.

Carte de vizita Teodor Tulpan

Nu este o intrecere cu muntele, cu natura, ci o intrecere cu noi insine. Fiecare vrea sa vada cat de mult poate „intinde coarda”, de multe ori lasand deoparte confortul si siguranta caminului. Eu n-am privit muntele ca pe un varf sau un colt de stanca, ci ca pe un loc unde te simti bine, te reculegi, un templu accesibil oricui deschis sa primeasca si soare si furtuna.

“Mi-e frica sa nu-mi pierd libertatea”

V.M.: Si odata ajuns acolo, ce v-a invatat Everestul?

Teodor Tulpan: A fost visul meu din copilarie. Am cunoscut niste oameni extraordinari, locuri, obiceiuri. Am fost cea mai omogena echipa la vremea respectiva, iar victoria este aceea ca ne-am intors cu totii acasa sa putem povesti si altora ce este muntele. De la Everest am invatat sa am rabdare, am stat acolo 2 luni de zile, timp in care am fost privati de multe lucruri cu care eram obisnuiti: familie, prieteni, telefon, muzica, bere, mici... Am aflat ca omul se poate adapta oricarei situatii. Asta daca vrea, bineinteles.

V.M.: De ce sau de cine anume va e cel mai frica pe lumea asta?

Teodor Tulpan: Nu e ceva material sau un personaj. Neprevazutul este ceva care imi da starea de frica, teama. Mai este si ceea ce se intampla zilnic si, din pacate, nu putem schimba: chinul cotidian al oamenilor varstnici si bolnavi si frica de a ne pierde libertatea. Ma tem ca in curand vom fi niste sclavi care vor munci pentru neocomunistii de astazi.

V.M.: Dar v-ati lansat cu parapanta de la 7.000 de metri! Ati incercat sa cuceriti si asa-numitul varf ucigas din Himalaya, K2! De moarte nu va e frica? Sunteti cumva in relatii cordiale cu ea?

Teodor Tulpan: Un lucru e clar: de moarte nu scapa nimeni. Prefer sa mor pe munte decat zdrobit de un sofer pe trotuar, dar nu cred ca putem hotari prea mult cum plecam din lumea asta. Important e ce lasam dupa noi. Lumea ar trebui sa judece faptele, nu omul in sine. De multe ori am scapat ca prin urechile acului de a trece in lumea de dincolo, daca aceasta exista. Asta presupune parteneri pe care sa poti conta, echipament si cunostinte adecvate traseului ales, dar si mult noroc. Nici eu nu intru cu capul inainte in anumite situatii. Experienta acumulata in decursul anilor mi-a format un simt al pericolului, prin urmare incerc sa limitez riscurile cat pot de mult, dar neprevazutul este peste tot. Oricum nu caut moartea, se stie „ca un alpinist bun e unul batran”. Incerc doar sa-mi indeplinesc visele prin fapte.

Teodor Tulpan, in ascensiune
Foto: Arhiva personala
V.M.: Inainte de plecarile intr-o expeditie mai dificila, va faceti un testament?

Teodor Tulpan: Ha, haaaa... Este prima data cand mi se pune o asa intrebare. Nu am facut niciodata asa ceva ca nu prea am ce sa las. Mai curand experienta mea pe care vreau s-o impartasesc si celor mai tineri. De aceea am infiintat Scoala de Munte Everest, cu scopul de a-i initia in alpinism pe cei doritori. Eu zic ca e ceva ce va prinde la montagniarzi, pentru ca multi au echipament dar nu stiu cum sa-l foloseasca si asta e motivatia pentru ca se intampla asa de multe accidente. Oricum, nici nu cred ca imi voi face vreodata testamentul, va fi haios cand vor avea altii de impartit lucrurile mele.

”Alpinisti luati de vant”

V.M.: Care este cel mai dificil obstacol in turele la mare altitudine?

Teodor Tulpan: Sunt foarte multe de discutat despre altitudine si eu nu sunt un mare specialist, doar un practician. Cel mai rau este cand astepti sa vina vremea buna, sau sa primesti un telefon... E greu sa ai rabdare sa treaca orele sau zilele ca sa faci alta etapa. Psihicul este cel mai important pe munte. Faptul ca treci pe langa morti, prin vanturi puternice, temperaturi extreme, riscul de a ramane fara degete sau vestile proaste te fac sa nu te mai poti concentra la lucrurile importante. Dar asta e o greseala care se intampla si jos, unde daca suntem cu gandul aiurea, nu prea nimerim destinatia catre care am pornit.

V.M.: Exista “toalete” la 8.000 de metri? Ce mancati aproape de varful unui optmiar? Cum va spalati pe dinti la 8.000 de metri?

Teodor Tulpan: Despre WC la 8.000 de metri nu poate fi vorba! Fiecare incearca sa stea cat mai putin acolo, nu ai ce bea sau manca, deci nici ce elimina, dar daca te apuca, faci unde poti. Au fost cazuri in care alpinisti au alunecat in vale sau au fost luati de vant, iesind sa-si faca treburile. Mancarea e mai mult ceai sau ceva batoane dulci, fructe uscate, ciocolata. Foarte putin poti manca acolo. La fel si cu spalatul, dar noroc ca exista guma de mestecat. Si oricum, nu te pupi cu nimeni la 8.000 de metri.

V.M.: Care a fost cea mai periculoasa situatie prin care ati trecut?

Teodor Tulpan: Fiecare dintre noi cred ca a trecut cel putin odata in viata pe langa doamna in negru. Si eu am avut cateva intamplari nefericite din care am scapat cu bine la final. Activitatea de salvamontist, pe care am inceput-o din 1993, m-a pus in situatii extreme de multe ori. Un accident montan in 1996, cand am cazut vreo 50 de metri intre Balea si Caltun, s-a soldat cu o lovitura puternica la genunchiul stang si imobilizare la pat 30 zile.

Apoi recuperare jumatate de an, timp in care n-am facut activitati grele, doar plimbarea la medic. Mersul cu bicicleta m-a ajutat mult. Era mai usor sa merg asa. Normal ca am avut si alte lovituri in timpul caderii, dar asta a fost cea mai grava, credeam ca l-am rupt. Totul s-a petrecut pe ceata si furtuna cu ninsoare. Dar am scapat!

Pe de alta parte, niciodata nu am pornit pe ideea de-a vedea cat pot sa duc sau care imi este limita. Faptele, conditiile de la fata locului au condus la a face mai mult decat credeam ca sunt in stare.

"Am demisionat de la serviciul Salvamont"

V.M.: Se spune despre oamenii muntelui ca sunt mai onesti si mai cinstiti decat ceilalti. E adevarat?

Teodor Tulpan: Familia oamenilor de munte este numeroasa si ii leaga dragostea de munte si de natura. De obicei sunt oameni simpli, modesti, care te ajuta cu ce ai nevoie atunci cand ai nevoie. Normal ca exista si exceptii care arunca o lumina sumbra asupra acestei comunitati. Vestile circula foarte repede in aceasta comunitate si lucrul care ne deranjeaza cel mai mult este minciuna. Nu ne place sa fim pacaliti despre faptele de arme care nu au fost facute. Pe deasupra, astfel se dau si informatii false despre traseele pe care mint ca le-au facut.

V.M.: Si serpasii...?

Teodor Tulpan: Despre serpasi nu am decat cuvinte de lauda. Sunt niste oameni extraordinari care duc tot greul in Himalaya. Fara ei nu s-ar fi putut face nici un varf. Simpli, modesti, culti, respectuosi, fac tot posibilul ca un client sa fie multumit. Poate de asta se intampla sa nu se poata incadra uneori intr-un orar, cum a fost in cazul nostru in 2003.

Atunci nu am inteles, dar acum da. Isi risca viata acolo pentru a duce bani acasa, familiei, dar in niciun caz nu am auzit de furturi sau inselatorii. Da, cresc preturile odata cu greutatea traseului, dar asa fac toti comerciantii cand e sezon, deci nu-i condamn. Apa Sherpa este serpasul care a fost de 14 ori pe Everest si este un om de o modestie rara.

V.M.: Sunteti salvamontist. Care sunt problemele cele mai grave cu care se confrunta salvamontistii din Romania?

Teodor Tulpan: Salvamontul nu este meseria mea de baza, ci cea de suflet. Salvamontul e o stare de spirit, nu doar un nume. Am lucrat ca salvamontist profesionist timp de 8 ani, iar ca voluntar din 1993. Anul acesta se implinesc 40 de ani de la infiintarea salvamontului in Romania. Eu unul am demisionat de la Serviciul Salvamont din Sibiu, dupa ce 25 de colegi voluntari s-au retras.

S-a incercat atunci sa se rezolve problemele existente: echipamentul se dadea pe ochi frumosi, banii ii dadea seful cum vroia, angajarea se facea pe criteriile de pile-cunostinte-relatii, iar voluntarii nu mai aveau niciun drept, desi ei faceau toata treaba. Vinovatul a fost stabilit de Adunarea Generala a Salvatorilor Montani: Mustea Nicolae, supranumit “Groparul Salvamont”.

Acum, angajatii sunt din toata tara, dar mai putin cei din Sibiu care au experienta in zona montana de aici. Am considerat ca nu puteam face fata nicicum interventiilor doar trei din totalul de 6 angajati, si atunci am demisionat. Cred ca astazi, la Salvamont, principala lipsa este cea a oamenilor de munte. Acum vin unii care isi cauta un servici, si doar atat. Totul a inceput in urma cu 40 de ani, cu voluntari, cu bani, echipament si mancare de acasa.

Acum exista fonduri multe dar nimeni nu poate sa le controleze. Dar mai exista si oameni care chiar fac totul pentru a-i salva pe cei in pericol. Oricum, depinde de fiecare echipa cum se descurca la nivel local.

V.M.: Care este cea mai mare bucurie pe care ati trait-o in viata?

Teodor Tulpan: Bucuria de a ma trezi dimineata pentru o noua zi este mare. Stiu ca pot face orice, oriunde si oricand. Orice este posibil, trebuie doar sa incerci. Bucuria de a visa si de a avea puterea sa reusesti. Sunt bucuros si pentru acest interviu pentru ca am cu cine imparti ceva din mine, experienta mea, momentele si impresiile mele. Sunt bucuros cand cunosc oameni, locuri noi, cand ploua, cand zbor cu parapanta, cand merg pe munte. Sunt bucuros si cand sunt trist, caci altfel nu as stii ce-i frumos si bine. Ma gandesc ca pana la urma, fiecare are un "Everest" in viata. Eu am fost pe unul. Acum imi caut altul.