Alpinistul Alex Gavan, unul dintre performerii de top ai Romaniei la altitudine extrema, a avut in aceasta primavara doua tentative de a urca doua varfuri de peste 8000 de metri fara oxigen si fara sprijinul serpasilor: prima ascensiune romaneasca fara oxigen suplimentar si fara serpasi a Everestului-8850m si Dhaulagiri-8167m, conform unui comunicat de presa remis redactiei.

Alex GavanFoto: Hotnews

Expeditia pe Everest a lui Alex Gavan a avut loc in aprilie 2014, aceasta fiind a doua sa incercare de a urca acest munte fara oxigen si fara sprijinul serpasilor, dupa cea din 2009.

Alpinistul a ajuns in Tabara de Baza de pe Everest (5360m) pe data de 15 aprilie si a intrat in programul de aclimatizare. Pe data de 18 aprilie 2014, in jurul orei 6 dimineata, o avalansa s-a produs la altitudinea de 5800 m, intre Tabara de Baza si Tabara 1, intr-o zona periculoasa, denumita caderea de gheata Kumbu, omorând 16 ghizi serpa, in ceea ce este considerata a fi cea mai mare tragedie din istoria muntelui. La momentul producerii avalansei, Alex Gavan nu se afla pe Everest, fiind intr-o ascensiune de aclimatizare pe un alt munte din zona.

Tragedia din 18 aprilie a dus in Tabara de Baza nu doar la o atmosfera incarcata de durere pentru pierderea serpasilor, ci si la o situatie conflictuala, de natura politica si la o anumita nesiguranta. In acest context, Alex Gavan a decis retragerea de pe Everest. In acelasi timp, expeditiile de pe partea sudica a muntelui au fost anulate.

”Chiar daca fac parte dintre putinii alpinisti care urca pe varfuri de peste 8000 de metri fara oxigen suplimentar si fara sprijinul serpasilor, respect ghizii locali pentru munca periculoasa pe care o depun pe acest munte, pentru a asigura un trai familiilor lor. Am participat la ceremonialul organizat in memoria lor si la diverse discutii care au urmat acestei tragedii. Consider ca un optmiar nu se urca cu orice pret, ci cu respect pentru munte si pentru oamenii locului. Am simtit ca in acel moment muntele trebuia lasat sa se linisteasca si odata cu el si oamenii. Comercializarea Everestului a facut ca, intr-un fel, sa fie doar o chestiune de timp pana cand o astfel de tragedie sa se intample. Simt ca acest munte s-a infuriat foarte tare de aceasta data, si nu fara motiv. Repet mereu ca muntii nu se urca doar cu pioleti si cu coltari, ceea se putem avea cu totii, ci mai ales cu smerenie”, a explicat Alex Gavan decizia luata.

Despre Alex Gavan

Un promotor al urcarii celor mai inalte varfuri din lume "prin mijloace corecte", Alex escaladat pana acum cinci varfuri de peste 8000 de metri din Himalaya, fara sa utilizeze oxigen suplimentar si fara sa apeleze la sprijinul serpasilor.

Alex Gavan a escaladat trei dintre cele cinci varfuri in premiera pentru Romania:

  • Shisha Pagma (8027 m) - in 2013, cand a reusit sa supravietuiasca miraculos aproape 48 de ore in asa-numita  ”zona a mortii” (la peste 7000 m).
  •  Makalu ‐ (8463m) – in 2008
  • Gasherbrum 1 (8068m) – in 2007
  • Pe varfurile Manaslu (8156m) – in 2011 si Cho Oyu (8201m) – in 2006, Alex a realizat cea de-a doua ascensiune romaneasca.
  • A fost si a ramas pana in acest moment cel mai tanar roman care a ajuns pe un optmiar – Cho Oyu -, in 2006, la 24 de ani.

Performantele lui Alex Gavan au fost recunoscute prin merite si distinctii:

  • A primit “Gold Medal for Merit in Sport” (Spania – 2008);
  • A primit de doua ori titlul ”Sportivul roman al anului pentru alpinim la mare inaltime”, din partea Federatiei de Alpinism si Escalada si alte doua nominalizari la aceeasi distinctie.
  • Este ambasador al World Wildlife Fund in Romania.