A fost ceva aparte in evolutiile Spaniei la acest turneu final. De cate ori meciurile au avut miza, elevii lui Aragones au jucat un fotbal bun sau de-a dreptul spectaculos. Cand nu au avut, rezervele au vrut sa-i faca dificila misiunea lui Aragones de alegere a primilor 11.

Spania a fost insa o echipa speciala la acest turneu final si pentru ca a aratat clasa. Genul de clasa pe care putine echipe au reusit sa o inspire. A fost Olanda pana la meciul acela dezastruos cu Rusia si a fost Portugalia, timp de un meci si jumatate pana la eliminare.

In rest, echipele au impresionat fie prin determinare, campioana acestui capitol fiind Turcia, fie prin relaxarea cu care au jucat in fata adversarilor mai bine cotati, categorie in care Rusia si Croatia au iesit cu adevarat in fata.

Mai mult, in ciuda faptului ca vedete precum Raul n-au fost prezente la acest turneu final, selectia partial ciudata a lui Aragones a aratat ca in fotbal secretele reusitei sunt cu adevarat infinite.

In cazul Spaniei, echilibrul fantastic dintre compartimente, mobilitatea si tehniciatatea moderna fiecarui jucator si ideile de joc ale antrenorului au facut din iberici regina pur fotbalistica a acestui turneu.

Astfel, indiferent daca se va inclina sau nu in fata Germaniei, Spania a aratat pe deplin la Euro cat de mult iubeste fotbalul. Si asta nu oricum, ci cu o participare totala a suporterilor, a antrenorului si a jucatorilor sai.