Marco Van Basten nu uita de trecutul italian pe care l-a avut, a evoluat pentru AC Milan intre anii 1987 si 1993, si ii asigura pe Donadoni, Del Piero si compania ca Olanda va juca serios in partida cu Romania lui Piturca, in plus tehnicianul declarand ca va trimite pe teren cea mai buna formatie.

"Voi trimite in teren cea mai buna echipa posibila", a precizat Van Basten pentru Gazzetta dello Sport.

"Motivatiile pentru care trebuie sa jucam sunt multiple", l-a completat Ruud Van Nistelrooy, unul dintre cei mai buni oameni de pana acum ai batavilor.

Jurnalistii italieni spera ca Van Basten sa se tina de promisiune si Olanda sa invinga Romania. In plus, acestia vorbesc si de unele sondaje de opinie facute in randul suporterilor Portocalei Mecanice, cei care au precizat la unison ca vor ca echipa lor nationala sa termine grupa cu noua puncte.