Mijlocasul francez Franck Ribery precizeaza inainte de meciul cu Romania ca vede echipa Cocosului Galic in finala EURO 2008, acolo unde ar putea intalni Germania. In schimb, fostul jucator al lui Marseille nu vorbeste nimic despre Romania, adversarul din aceasta seara.

"Vad o finala Franta-Germania, dar adversarii nostri nu vor avea nicio sansa", a precizat jucatorul celor de la Bayern Munchen.

Conducatorul de joc al Frantei spune ca nemtii vor avea un parcurs mult mai usor pana la ultimul act, in timp ce formatia pregatita de Raymond Domenech va intalni adversari mai puternici: "Spre deosebire de noi, Germania are un traseu mai accesibil. Consider ca nu se vor opri pana in finala, chiar daca Portugalia ar putea fi surpriza Campionatului European", a conchis Ribery.

Pana la finala EURO, Franta va intalni Romania in aceasta seara, intr-o partida care va incepe la ora 19.00 si care va fi transmisa in direct de TVR1.