​VIDEO Contador, fluierat copios de public la prezentarea rutierilor din Turul Frantei

de A.I.     HotNews.ro
Vineri, 1 iulie 2011, 10:32 Sport | Alte sporturi

Alberto Contador
Foto: Reuters
​Alberto Contador a avut parte de o primire ostila cu ocazia prezentarii echipelor din Marea Bucla, editia 2011. Ibericul a fost fluierat copios in momentul in care a urcat pe podium, publicul taxandu-l astfel prompt pentru scandalul de dopaj in care a fost implicat castigatorul competitiei din 2010. "Le Tour" va incepe pe 2 iulie.

La prezentarea echipei Saxo Bank, Contador a fost fluierat de public. Ciclistul a schitat un zambet fals, spaniolul fiind vizibil deranjat de comportamentul celor aflati la eveniment.

"Va fi o competitie dura, cu multe etape dificile. Imi doresc sa bifez dubla (Turul Italiei si Turul Frantei), dar in acelasi timp sunt constient ca va fi foarte greu. Andy Schleck va fi principalul contracandidat la victoria finala, dar sunt multi rutieri care trebuie luati in seama", a declarat Alberto Contador.

Turul Frantei 2011, prezentare

Pe durata Turului din 2011, vor fi 21 de etape, dintre acestea patru se vor termina in catarare, va fi un contratimp pe echipe si unul individual. Competitia va debuta pe 2 iulie si se va incheia pe 24 iulie.

Interesant este faptul ca nu se vor acorda bonificatii de timp la sprinturile intermediare si nici la finalul etapei.

Vor fi, printre altele, etape montane dificile in Alpi (Galibier, L'Alpe d'Huez) si in Pirinei (Luz Ardiden, Plateau de Beille). Ca intotdeauna, finalul competitiei va avea loc pe Champs-Elysees.

Tour de France, etapele editiei 2011:

2 iulie: Etapa 1 - Passage du Gois - Mont des Alouettes, 191 km
3 iulie: Etapa 2 - Les Essarts, 23km (contratimp pe echipe)
4 iulie: Etapa 3 - Olonne-sur-Mer - Redon, 198 km
5 iulie: Etapa 4 - Lorient - Mur-de-Bretagne, 172 km
6 iulie: Etapa 5 - Carhaix - Cap Frehel, 158 km
7 iulie: Etapa 6 - Dinan - Lisieux, 226 km
8 iulie: Etapa 7 - Le Mans - Chateauroux, 215 km
9 iulie: Etapa 8 - Aigurande - Super-Besse Sancy, 190 km
10 iulie: Etapa9  - Issoire - Saint-Flour, 208 km
11 iulie: Zi de odihna
12 iulie: Etapa 10 - Aurillac - Carmaux, 161 km
13 iulie: Etapa 11 - Blaye-les-Mines - Lavaur, 168 km
14 iulie: Etapa 12 - Cugnaux - Luz-Ardiden, 209 km
15 iulie: Etapa 13 - Pau - Lourdes, 156 km
16 iulie: Etapa 14 - Saint-Gaudens - Plateau de Beille, 168 km
17 iulie: Etapa 15 - Limoux - Montpellier, 187 km
18 iulie: Zi de odihna
19 iulie: Etapa 16 - Saint-Paul-Trois-Chateaux - Gap, 163 km
20 iulie: Etapa 17 - Gap - Pinerolo, 179 km
21 iulie: Etapa 18 - Pinerolo - Galibier Serre-Chevalier, 189 km
22 iulie: Etapa 19 - Modane - Alpe-d'Huez, 109 km
23 iulie: Etapa 20 - Grenoble (contratimp individual), 41 km
24 iulie: Etapa 21 - Creteil - Paris Champs-Elysees, 160 km

Numarul total de kilometri: 3.471.

Vezi aici prezentarea de care a avut parte Alberto Contador:



Citeste mai multe despre   






















1902 vizualizari

  • -3 (3 voturi)    
    nesimtitii de francezi... (Vineri, 1 iulie 2011, 10:45)

    costica [anonim]

    fair-playul nu-si are locul langa nationalismul francez....daca ar fi fost francez l-ar fi aplaudat .....n-au si nici nu vor avea curand francezii un Alberto Contador la ciclism..... pacat....
    • +4 (4 voturi)    
      dopaj (Vineri, 1 iulie 2011, 10:54)

      nimann [anonim] i-a raspuns lui costica

      cu siguranta francezii nu vor avea un contador-ei inca nu au un doctor fuentes
    • +3 (5 voturi)    
      l-au fluierat pt dopaj (Vineri, 1 iulie 2011, 10:56)

      dragos [anonim] i-a raspuns lui costica

      nu l-au fluierat pt ca sunt nationalisti, ci pt ca a fost testat pozitiv anul trecut fara a fi suspendat si fara a-i fi luata victoria respectiva.

      mai mult, intre timp a castigat turul italiei si este primit si anul asta in turul frantei. Asta este de fapt motivul pt care a fost fluierat....
      Incerca sa nu mai faci afirmatii fara sa fii la curent cu subiectul...
      • -1 (3 voturi)    
        totusi (Vineri, 1 iulie 2011, 11:39)

        a [anonim] i-a raspuns lui dragos

        totusi nu prea vad unde e vina lui ca organele legale se misca ca ochiul mortului. adica sa fim seriosi, au avut mai mult de juma de an la dispozitie si nu au luat nicio decizie inca. cazul e in discutie si momentan l-au lasat sa participe oriunde. el ce ar fi trebuit, sa stea acasa?

        corect era sa termine de mult orice judecata si sa dea verdict, doar stiau ca incepe turul Frantei.
    • +1 (1 vot)    
      amendare (Vineri, 1 iulie 2011, 17:13)

      Biclistul lenes [anonim] i-a raspuns lui costica

      Oamenii care i-au urmarit, nu sunt niste nesimtiti, ci sunt cunoscatori ai fenomenului, in general, mult mai civilizati decat fanii altor sporturi.
      Contador are o imagine groaznica in prezent, suspect (as zice dovedit) ca s-a dopat (e adevarat cu o cantitate mica pe care el zice ca a avut-o datorita unui gratar de vita :) , posibil, dar nu toti cred), atitudine nu foarte sportiva (incidentul de anul trecut cu lantul cu Andy Schleck) si as mai adauga si mincinos (anul trecut a zis ca nu stia de incidentul cu lantul, evident o minciuna, plecand de langa acel om in momentul ce au inceput problemele, in turul Italiei spunea ca nu a auzit fluieraturile publicului, desi din cate stiu eu nu e surd si nu are probelme auditive).

      E clar, Contador e unul din campionii cei mai lipsiti de carisma.
      E foarte bun ciclist, sunt convins ca va castiga Turul Frantei (desi mi-as dori sa castige Andy), dar habar nu are sa comunice cu presa, publicul si dupa cum il vad de izolat, cred ca nici cu colegii ciclisti.
      • -1 (1 vot)    
        Y (Sâmbătă, 2 iulie 2011, 12:25)

        Armstrong [anonim] i-a raspuns lui Biclistul lenes

        Desi nu-mi este simpatic de nici o culoare Contator,tot nu inteleg ce treaba a avut el saracu cu lantul lui Schleck ,anu trecut.Toti invoca atitudinea nesportiva a lui Contador.Pana la urma ce legatura a avut el cu lantul aluia?Or fi ei prieteni, dar nici surori gemene nu sunt,pana la urma ei concurand intr-o competitie,unde miza o reprezinta foarte multi bani.Sau trebuia Contador sa se opreasca sa-i puna el lantu?Incetati sa invocati incidente idioate si sa i le puneti in carca lui Contador.E un sportiv care s-a dopat si atat.Nu trebuie improscat cu noroi mai mult decat este.
        • 0 (0 voturi)    
          lantul neuns (Vineri, 8 iulie 2011, 22:45)

          shimano deore [anonim] i-a raspuns lui Armstrong

          da, nu sunt specialist, se pare ca asta e o cutuma, daca cade unul trebuie sa stai sa il astepti (ce faci daca vin altii din urma nu stiu). se pare ca e o regula nescrisa.

          inca o adta, parerea mea de neavenit respecta cutuma dar totusi nici nu l-as acuza nici pe contandor prea mult.

          asta e, s-a belit lantul, bad luck, fiecare cu a masii, mai ales daca e vorba de cascaval....


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri